Bilanţ slab pentru echipele bihorene
Disputată ieri după-amiază, etapa a XIX-a din seria a VI-a a Ligii a III-a la fotbal a consemnat un bilanţ foarte slab pentru echipele bihorene, care au obţinut un singur punct, din nouă posibile. Doar "lanterna roşie", CF Liberty II Marghita, a reuşit să "adune" ceva, în urma remizei de pe teren propriu cu Sănătatea Cluj-Napoca, scor 2-2. În schimb, CF Bihorul Beiuş şi FC Bihor II Oradea au pierdut în deplasare, în disputele cu Avântul Reghin, respectiv Seso Iara.
CF Liberty II Marghita - Sănătatea Cluj-Napoca 2-2 (2-1)
Partida de la Marghita a avut o desfăşurare interesantă din punctul de vedere al evoluţiei scorului. Oaspeţii au condus din minutul 5, dar gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul, graţie reuşitelor semnate de Sulea (min. 10) şi Robert Iacob (30). După mai multe ocazii, apărute la ambele porţi, clujenii au reuşit să egaleze în minutul 68.
Antrenorul gazdelor, Gheorghe Ateşan, i-a utilizat pe: Bak - Hosu (65 L. Goina), M. Goina, Nistor, Şorca - Teodorescu, Ngadrira (60 Pandelică), Lupu, Iacob - Sulea, Benţe (70 Cârmaci).
În minutul 90, Pandelică (CF Liberty) a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
Avântul Reghin - CF Bihorul Beiuş 3-2 (2-0)
Partidă dramatică între echipele pregătite de Sorin Cigan (Reghin) şi Rudy Kovacs (Beiuş). Conduşi cu 2-0 încă din prima repriză, beiuşenii au găsit puterea să revină pe final de meci şi să egaleze, după reuşitele semnate de Tăut (min. 85) şi Carţiş (89). Din păcate pentru ei, oaspeţii au trecut pe lângă un punct foarte important, în cel de-al doilea minut de prelungiri "vulpoiul" Vilmos Stoica învingându-l pe Lazea cu un şut surprinzător de la 40 de metri.
Rudy Kovacs i-a folosit pe: Lazea - V. Silaghi (46 Ciobriş), Pantea, Tăut, Pocian - Balea (80 Carţiş), Ilaş, P. Luca, G. Bogdan (46 Pescar) - I. Silaghi, Mangra.
Seso Iara - FC Bihor II Oradea 3-0 (1-0)
Seso Iara n-a avut milă faţă de tânăra echipă orădeană, căreia i-a administrat cea de-a 11-a înfrângere stagională. Din minutul 79, oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică, Miheş fiind trimis la vestiar după ce a văzut de două ori galben.
FC Bihor II Oradea: Fildan - Miheş, Indrieş, Cosma, Fl. Pop - Ş. Pop (63 Bibarţ), Balla (58 Ardelean), Tomaz, Floruţ (75 Lobonţ) - S. Ban, Cr. Andor (63 Teşan). Antrenor: Gheorghe Silaghi.
Rezultatele complete înregistrate în etapa a XIX-a:
Gloria II Bistriţa - Marmaţia Sighet 1-1
CFR II Cluj-Napoca - Inter Ena Făgăraş 6-2
FC Zalău - Unirea Ungheni 1-2
CF Liberty II Salonta - Sănătatea Cluj-Napoca 2-2
FC Baia Mare - FC Cisnădie 0-0
Avântul Reghin - CF Bihorul Beiuş 3-2
Seso Iara - FC Bihor II Oradea 3-0
Silvania Şimleu Silvaniei - Gaz Metan Tg. Mureş 3-2
CSM Sebeş - Unirea Dej 0-0
Clasament
1. FC Baia Mare 19 16 3 0 39-5 51 (+24)
........................................................................................................
2. Silvania Şimleu 19 11 4 4 46-29 37 (+10)
........................................................................................................
3. CFR II Cluj-Napoca 19 11 3 5 42-24 36 (+6)
4. Seso Iara 19 9 5 5 31-19 32 (+5)
5. CF Bihorul Beiuş 19 9 5 5 29-18 32 (+5)
6. CSM Sebeş 19 9 5 5 25-16 32 (+2)
7. Unirea Ungheni 19 8 6 5 24-27 30 (+3)
8. Avântul Reghin 19 7 8 4 35-26 29 (+2)
9. Gloria II Bistriţa 19 8 5 6 41-26 29 (-1)
10. FC Zalău 19 8 4 7 33-31 28 (+1)
11. FC Cisnădie 19 7 4 8 29-28 25 (-5)
12. Gaz Metan Tg. Mureş 19 8 1 10 29-35 25 (-5)
13. Sănătatea Cluj 19 6 2 11 28-37 20 (-7)
14. Inter Făgăraş 19 5 3 11 29-54 18 (-12)
........................................................................................
15. FC Bihor II Oradea 19 4 4 11 21-39 16 (-14)
.......................................................................................
16. Unirea Dej 19 4 3 12 19-37 15 (-15)
17. Marmaţia Sighet 19 3 4 12 22-48 13 (-17)
18. CF Liberty II Salonta19 2 3 14 14-38 9 (-18)
Etapa a XX-a (vineri, 13 martie): Gaz Metan Tg. Mureş - CSM Sebeş, Unirea Dej - Gloria II Bistriţa, Marmaţia Sighet - CFR II Cluj-Napoca, Sănătatea Cluj-Napoca - Avântul Reghin, FC Zalău - CF Liberty II Marghita, CF Bihorul Beiuş - FC Baia Mare, FC Cisnădie - Seso Iara, FC Bihor II Oradea - Silvania Şimleu Silvaniei, Unirea Ungheni - Inter Făgăraş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.