Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Bihor a făcut ieri o analiză a turului campionatelor Ligii a IV-a şi a V-a. Concluzia preşedintelui Valer Vancea şi a directorului de competiţii Ioan Suciu a fost că aspectele pozitive au fost mai multe decât cele negative.

"Luptă mai strânsă pentru primul loc"

Oficialii AJF Bihor au apreciat că lupta pentru primul loc este mai strânsă decât în sezonul precedent. "A fost un tur cu jocuri disputate, mai ales în Liga a IV-a, unde activează jucători mai valoroşi, echipe cu condiţii bune . Campionatul actual e mult mai strâns decât precedentul. La primul loc se bat tot echipele aflate în frunte în ediţia trecută, Kinder Paleu, FC Hidişel, Crişul Sântandrei, plus CSC Sânmartin, care anul trecut nu s-a regăsit printre fruntaşe. Mai important e faptul dacă vor să şi promoveze în Liga a III-a, pentru că acum sistemul s-a schimbat, câte 3 echipe din tot atâtea judeţe urmând să joace un turneu fiecare cu fiecare pe teren neutru, în urma căruia prima clasată va ajunge în eşalonul trei. Notabil a fost şi parcursul nou promovatelor CF Bihorul Beiuş şi CSM Olimpia Salonta, în timp ce Partium s-a adaptat mai greu în Liga a IV-a", a afirmat Valer Vancea într-o conferinţă de presă.

"Liga a IV-a s-a întărit de la mijloc în sus din mai multe motive. Jucători care au evoluat în liga secundă cu Luceafărul au ajuns la Sânmartin, juniori A şi A1 de la Liberty s-au dus la Salonta, Avram Iancu sau la alte echipe, iar cei de la LPS Bihorul care au terminat junioratul s-au transferat şi ei în acest eşalon. Punctajul primelor clasate este superior celui din campionatul trecut, ca de altfel numărul golurilor înscrise, 493, faţă de 359. În schimb, la subsolul clasamentului nivelul pare mai slab" a adăugat Ioan Suciu.

Juniori buni

Ridicat este şi nivelul Ligii a IV-a la juniori. "Sugestiv în acest sens e că în ultimii trei ani, câştigătoarele campionatului, Luceafărul, Kinder Paleu şi CSO Ştei au ajuns pe primele locuri la nivel naţional. Acum CSM Olimpia Salonta, CSO Ştei, Victoria Avram Iancu sunt pe podium la jumătatea campionatului, ultimele două urmând să se întâlnească într-un joc restant", a spus Valer Vancea.

Deficienţe mai mari la Liga V

Probleme majore au fost întâlnite mai mult în ultimul eşalon valoric. "Turul a fost cu lucruri bune şi rele. În general, jocurile din Liga a IV-a s-au desfăşurat fără probleme deosebite. Doar la Ştei au fost incidente în urma cărora arbitrul a decis să întrerupă jocul. La Liga a V-a, însă, există mari probleme organizatorice, disciplinare. Mai există baze sportive nepuse la punct, chiar dacă în cazul unor echipe s-au făcut progrese în acest sens. Şi la acest nivel, campionatul e strâns în fiecare serie, o eventuală participare în Liga Regională mobilizând suplimentar unele echipe", este de părere şeful AJF Bihor.

Mirajul Ligii Regionale

Valer Vancea a remarcat beneficiile echipelor în urma participării în Liga Regională, o competiţie transfrontalieră româno-maghiară, finanţată de CJ Bihor cu 500.000 de lei, la care AJF Bihor este partener. "Este un proiect unic în ţară, de mare ajutor pentru sport, care sper să aibă şi o ediţie a doua. Aş vrea să mărim numărul de echipe participante, pentru a da posibilitatea şi altora să câştige bani", a mai precizat Vancea. La ediţia inaugurală au participat opt echipe bihorene, şapte dintre ele calificându-se în sferturile de finală.  Altfel, startul returului Ligii a IV-aeste prevăzut pentru 9 sau 16 martie, în funcţie de condiţiile meteo, cu două sau trei etape intermediare. FRF a solicitat AJF-urilor să comunice câştigătoarele campionatelor până în 5 iunie.