De ceea ce se temeau mulţi, meciul de la Lupeni, cu o formaţie ambiţioasă, care a pus probleme şi Mediaşului, s-a dovedit întemeiat, orădenii pierzând jocul cu Minerul Şi pentru acest joc, principalul formaţiei orădene, Alin Artimon, a rămas credincios sistemului folosit în toate cele trei jocuri oficiale de până acum, unul care s-a dovedit viabil, cel puţin până acum. Însă jocul ofenisv al oaspeţilor a fost dat peste cap mai întâi de golul primit, urmat imediat de eliminarea căpitanului orădenilor, Florin Lazăr, care a avut o dispută verbală cu autorul golului, nimeni altul decât fratele dinamovistului Claudiu Niculescu. Chiar şi aşa, antrenorul orădean n-a renunţat la atac, încercând să răstoarne rezultatul. Şi dacă n-am fi fost logodiţi cu ghinionul, dar şi dezavantajaţi de deciziile centralului , care s-a făcut că nu observă un henţ clar în careu comis de Bălău, poate că altul ar fi fost rezultatul final. Oricum, s-a pierdut o bătălie din războiul promovării, una importantă ce-i drept, în faţa unui adversar tenace, care a ţinut în şah Mediaşul şi a învins Liberty şi care a demonstrat că este capabil să pună probleme oricărei echipe din această serie. Probabil că acest duş rece, neaşteptat, le va prinde bine orădenilor, care trebuie să înţeleagă că îndeplinirea obiectivului înseamnă, în primul rând, un parcurs de regularitate, fără prea multe sincope de genul celor de la Lupeni. Minerul Lupeni - FC Bihor 1-0 (1-0) Stadion: Minerul Spectatori: 4000 Minerul: Ardelean - Neagu, Luca, Moga, Bălău, Boubătrân - Panaitescu (`90+1 Popa), Boroncoi, Corneanu - Itu (`82 Noaţă), M. Niculescu (`45 Diaconescu). Rezerve neutilizate: Ov. Niculescu, Daj, Neculai. Antrenor: Adrian Matei FC Bihor: Vâtcă - Lazăr, Ciobanu, Lupuţ - Mihuţ (`85 Fele), Munteanu, Tudor (`53 Gado), Lungan - Stan (`69 Lupaşcu), Miculescu, Neaga. Antrenor: Alin Artimon Cartonaşe galbene: Itu (`9), Neagu (`49), Boubătrân, (`90+1), Diaconescu (`90+1), Ardelean (`90+3) / Mihuţ (`30), Gado (`58), Miculescu (`86) Cartonaşe roşii: /Lazăr (31) Principalele faze: min 5: şut puternic al lui Miculescu, de la 20 m, puţin pe lângă poartă min 8: pătrundere în careu a lui Itu, dar şutul său trece peste min 18: Niculescu recupereaza o minge, pătrunde perpendicular pe poartă, dar şutează mult peste transversala porţii lui Vâtcă min 28: Itu execută o lovitură liberă de la 30 metri, lateral stânga, şi Niculescu, singur la la 7 metri, reia în dreapta portarului orădean min 39: corner executat de Munteanu, mingea respinsă ajunge la Tudor, care reia departe de poartă min 73: centrare bună a lui Miculescu de pe linia de fund a terenului, dar Munteanu trece pe lângă minge min 78: Lungan centrează precis, dar Lupaşcu trimite, din 10 m, exact în braţele portarului min 80: acţiune periculoasă a gazdelor, Itu îi pasează lui Diaconescu, iar acesta, din marginea careului de 16 m, lobează balonul peste Vâtcă, dar şi peste poartă min 90: cea mai controversată fază a meciului se derulează în careul gazdelor: Munteanu centrează pentru Miculescu, acesta îi retrimite lui Neaga, dar tânărul atacant orădean este trântit în careu de Bălău, iar mingea îl loveşte în mână pe fundaşul din Lupeni. Orădenii solicită penalty, dar arbitrul nu acordă nimic.