Bihorenii nu prea iubesc fotbalul - Prezenţă mică la meciurile de acasă ale favoriţilor
Din punctul de vedere al spectatorilor prezenţi la meciurile favoriţilor, e clar că cea mai iubită echipă a oraşului rămâne FC Bihor, Luceafărul din Felix având o medie a spectatorilor cu mult mai mică faţă de cea a echipei fanion a judeţului în campionatului trecut.
Deşi sezonul precedent nu a fost unul de bun augur pentru FC Bihor, publicul a continuat să vină la stadion pentru a-i vedea la lucru pe roş-albaştri. Astfel, media spectatorilor care au vizionat de pe stadionul "Iuliu Bodola" meciurile Bihorului este de 1.668, medie care plasează FC Bihor pe locul 5 într-un clasament al echipelor cu cei mai mulţi spectatori din seria a doua a ligii secunde. A doua echipă a oraşului, Luceafărul stă destul de prost la acest capitol. Astfel, Luceafărul se situează undeva la coada clasamentului din punct de vedere al spectatorilor de la meciurile de acasă, în medie doar 661 de spectatori alegând să asiste la meciurile echipei din Felix. Deşi se află pe un loc fruntaş la capitolul public, situaţia de la FC Bihor nu este tocmai roză. Decepţia unei promovări refuzate de comisiile ligii, jocul nu tocmai convingător al echipei, dar şi protestul galeriei "Peluza Nord Oradea" de după meciul cu Poli, atunci când galeria Bihorului a fost evacuată la ordinul observatorului de joc, au fost principalii factori ai scăderii numărului de spectatori de pe Stadionul Municipal. Apogeul ultimilor ani, a fost atins la ultimele 3 meciuri ale sezonului 2010-2011, atunci când FC Bihor a avut constant o audienţă de peste 5.000 de spectatori. Aceştia au dus atunci echipa către o promovare care va rămâne însă doar un oftat, bihorenii fiind obligaţi să se resemneze cu întrebarea: "Cum ar fi fost?"
Alexandru RAD



Bihorenii iubesc fotbalul, dar cati bihoreni joaca la Fc Bihor?Multi prefera meciurile din liga IV. Oricum nu e mare diferenta.