Liga a III-a la fotbal a ajuns la etapa a 10-a, partidele acestei runde fiind programate astăzi şi mâine, de la ora 15.00. În seria a 6-a, cele două echipe bihorene au misiuni dificile, întâlnind echipe din partea superioară a clasamentului. CF Bihorul Beiuş joacă, astăzi, pe teren propriu cu Gaz Metan II Mediaş, în timp ce Luceafărul Oradea va întâlni, mâine, în deplasare, formaţia Voinţa Livezile.

Astăzi - ora 15.00
CF Bihorul Beiuş - Gaz Metan II Mediaş

Beiuşenii au pierdut etapa trecută al doilea joc din campionat, 0-2, în deplasare, cu SESO Câmpia Turzii. Readuşi puţin cu picioarele pe pământ după startul entuziasmant de campionat, elevii antrenorului Rudy Kovacs vor să revină la victorie, pentru a nu pierde contactul cu liderul seriei a 6-a. Primul prilej este jocul cu Gaz Metan II Mediaş, "satelitul" echipei pregătite în Liga I de Cristian Pustai fiind o echipă solidă, aflată în prima parte a clasamentului. În runda precedentă, medieşenii au remizat pe teren propriu, în duelul "sateliţilor", 0-0, cu Gloria II Bistriţa.
Antrenorul principal al gazdelor, Rudy Kovacs, ar putea începe jocul de astăzi în formula: Bonta - V. Silaghi, Tăut, Şerb, Fărcuţa - G. Bogdan, Balea, Ilaş, Trip - Mangra, Szabo.
Arbitri: Alin Roşu (Timişoara) - centru, Iszlai Istvan şi Elena Munteanu (ambii din Tg. Mureş) - asistenţi. Observatori: Dan Ologeanu şi Dorel Cura (ambii din Arad).

Mâine - ora 15.00
Voinţa Livezile - Luceafărul Oradea
În runda precedentă, Luceafărul Oradea a cedat pe teren propriu în faţa liderului Voinţa Sibiu (scor, 0-1), bihorenii confirmând că se descurcă mai bine în jocurile din deplasare. De această dată, jucătorii pregătiţi de Florin Fărcaş vor avea un obstacol foarte dificil. Deşi nou promovată, Voinţa Livezile a avut un parcurs peste aşteptări, ocupând poziţia a patra în clasament. Forţa de joc a bistriţenilor a fost demonstrată şi în etapa trecută, Voinţa întorcându-se cu toate cele trei puncte din dificila deplasare de la Zalău (2-1, cu FC din localitate).
În partida programată mâine, antrenorul echipei orădene, Florin Fărcaş, ar putea opta pentru următorul "11" de start: Goia - S. Pocian, Bulz, Giura, Morar - Trofin, Magda, Ember, Ianc - Buştea, Neaga.
Dacă, până acum, bistriţenii îşi disputau meciurile de acasă la Prundu Bârgăului, cu acest prilej vor inaugura Stadionul din Romuli, o comună situată la limita nordică a judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.
Arbitri: Dănuţ Maghiar (Baia Mare) - centru, Ionuţ Câmpeanu şi Marius Balint (ambii din Cluj-Napoca) - asistenţi. Observatori: Vasile Păduraru (Suceava) şi Ion Ciocan (Cluj-Napoca).