„Cupa orașului Ștei”, ajunsă la a XI-a ediție, organizată de CS TC „Iris” Ștei, în perioada 13-16 aprilie, pe cele patru terenuri cu zgură de la Baza Sportivă „Iris” Ștei, și-a desemnat câștigătorii într-un turneu de categoria I, inclus în calendarul competiţional a Federaţiei Române de Tenis.

Cea de-a XI-a ediție a turneului de categoria I, dotat cu „Cupa orașului” Ștei, oragnizat de președintele-antrenor a CS TC „Iris” Ștei, s-a dovedit a fi una de un real succes în Depresiunea Beiușului unde au fost  prezenți tenismeni din București, Târgu Mureș, Timișoara, Cluj Napoca, Arad, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Alba Iulia, Sebeș, Oradea, Salonta și binențeles Ștei. Aceştia au concurat la categoriile de vârstă 10, 12, 14 ani, atât la fete cât şi la băieţi, fiind supervizați din partea FRT de arbitrul internaţional Elek Benedek. În urma unor meciuri deosebit de disputate, clasamentele, pe categorii de vârstă, arată astfel:

10 ani fete

  1. Safina Giulia Popa - CSM Oradea
  2. Maria Mateaș - UTA Arad
  3. Alexandra Silaghi - CSM Oradea
  4. Giulia Pienariu - CS Nova Sebeș.

10 ani băieți

  1. Dragoș Voicu - Dinamo București
  2. Șerban Arpan Rus - CS TC Baia Mare
  3. Andrei Mihai Blaga - CSM Oradea
  4. Andrei David Velea - Dinamo București

12 ani fete

  1. Alessandra Sabău Merce - CSM Oradea
  2. Ilinca Sagmar - CS Dax Cluj
  3. MarieAnne Gânțe - CSM Oradea
  4. Mara Henegaru - CSM Oradea

12 ani băieți

  1. Iustin Cuc - CSM Oradea
  2. Harris Kopanyi - Metalul Salonta
  3. Matei Crișan - Winners Cluj
  4. Sebastian Moș - CS TC „Iris” Ștei

14 ani fete

  1. Federica Anamaria Oana - CSU Târgu Mureș
  2. Patricia Simuț - CSM Oradea
  3. Vanessa Nocaci - Sănătatea Satu Mare
  4. Claudia Cadar - Sănătatea Satu Mare

14 ani băieți

  1. Tudor Geambașu - Metalul Salonta
  2. Andrei Țigan - CSM Oradea
  3. Thomas Turner - 4 FOR SP Satu Mare
  4. Alexandru Petriș - CS TC „Iris”Ștei

Principalul sponsor al acestui reușit turneu au fost Primăria și Consiliul Local Ștei, cu o implicare substanțială din partea ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, împreună cu Pensiunea Premier și Restaurant Amicii. Festivitatea de premiere, unde s-au oferit cupe, diplome și materiale sportive, a fost oficiată de cea mai titrată tenismenă bihoreancă, Irina Maria Bara, care și-a făcut timp, ca după turneul din Columbia, să fie prezentă pentru câteva zile la Ștei, urmând a pleca la viitorul turneu din Turcia. În altăordine de idei, echipa gazdă, CS TC „Iris” Ștei, pregătită de Călin Bara, compusă din Andreea Barna, Iulian Sere, Cătălin Laza, Teofan Hoza Pastor, Luca Cupa, Alesia Criste, Alexandru Petriș, va participa, în perioada 20-22 aprilie la un puternic turneu de categoria I, dotat cu „Cupa Proas” la Mediaș. Tenisul de câmp își va reintra din nou în drepturi la Ștei în perioda 4-6 mai, când, tot sub egida Federației Române de Tenis, se va disputa turneul de categoria I, dotat cu „Cupa Frutti Fresh”, ajuns la ediția a noua.