Desfăşurate miercuri, semifinalele fazei judeţene a Cupei României la fotbal au fost foarte echilibrate. Până la urmă, câştig de cauză au avut echipele Bihoreana Marghita şi Vulturul Dobreşti, care vor disputa ultimul act al competiţiei. Dacă Bihoreana a învins la limită pe Crişul Aleşd, cu un gol marcat cu trei minute înainte de finalul partidei, Vulturul Dobreşti a avut nevoie de prelungiri, pentru a depăşi echipa Oţelul Ştei, care chiar a deschis scorul. Iată rezultatele înregistrate şi marcatorii: Bihoreana Marghita - Crişul Aleşd 1-0 Marcator: Cotrău 87 Vulturul Dobreşti - Oţelul Ştei 2-1, după prelungiri Marcatori: Laza 73, Popovits 110 / Petriş 23 Finala fazei judeţene a Cupei României la fotbal se va disputa, joi, 14 iunie, de la ora 17.00, la Dobreşti.