Stadion: Vașcău

Spectatori: 61

Marcatori: A. Micula 7 / D. Degău 38, Haidu 44

Cartonașe galbene: P. Rădac, Lazăr (2), Hulber, Bulcău, Botan, M. Sabău / Bălan, Boros, C. Degău (2), Haidu, D. Degău

Cartonașe roșii: A. Lazăr 42 / C. Degău 90, ambii pentru cumul de cartonașe galbene

Biharea: Petruța - A. Lazăr, Hulber, P. Rădac, T. Rădac (66 Ladar), Belea (53 Botan), A. Micula (79 Teaha), Boc (46 M. Sabău), Bulcău, Filip, A. Sabău. Delegat: Florinel Moș.

Zorile: R. Indrei (69 Halasz) - Boros, A. Degău, C. Degău, Bălan (46 M. Morcan), Bonchiș, Haidu (80 Dan Toma), O. Pașca (60 Creț), R. Degău, D. Degău, Diniș Antrenor: Ioan Horge:

Arbitri: Narcis Lascău - Alexandru Bogdănel  și Daniel Leuca, asistenți.

Observator AJF Bihor: Florin Marian.

Catalogat, ca de obicei, un adevărat derby în Depresiunea Beiușului, meciul dintre cele două rivale a întrunit sufragiile celor mai înfocați suporteri care au asistat la o dispută deosebit de alertă, în care rezultatul final a fost în suspans până la ultimul fluier.

Chiar dacă traversează o perioadă mai nefastă în această ediție de campionat, vășcăuanii au dat o replică mult peste situația lor actuală din clasament, iar dacă mai punem în balanță faptul că au evoluat repriza a doua în inferioritate numerică, înfrângerea la limită, una nemeritată, poate fi „digerată” de cei care se ocupă de destinele „cohanilor”. Început senzațional de meci a gazdelor care la prima acțiune mai consistentă au reușit deschiderea scorului, 1-0, printr-un procedeu elegant al talentatului, dar capriciosului, A. Micula (7), după care presiunea la poarta bunteștenilor a fost una sufocantă. Gazdele se puteau desprinde după doar zece minute însă ex-vășcăuanul R. Indrei a respins lovitura de la 11 metri, just acordată, executată de A. Micula (17). Scăpați din corzi, bunteștenii au început să „împingă” jocul în suprafața adversă, iar ocaziile au început să apară, dar Diniș (22), D. Degău (27) și Boros (29) nu l-au putut învinge pe Petruța, pentru ca bara transversală să fie aliata gazdelor la „torpila” lui Diniș (33). Totuși oaspeții au egalat, 1-1, din lovitură de pedeapsă precis transformată de D. Degău (38). A. Lazăr a fost eliminat în minutul 42 pentru cumul de cartonașe galbene, iar cum un necaz nu vine singur, plasa gazdelor s-a scuturat din nou, 1-2, în urma unei superbe lovituri de cap a lui Haidu (44). Vășcăuanii puteau intra la vestiare cu un scor egal, însă portarul Remus Indrei și-a respectat statul de „Panteră”, cum este catalogat de colegi, reușind, la 50 de ani, un reflex de adevărată felină, parând o nouă lovitură de la 11 metri, executată de Bulcău (45). Incredibil, dar adevărat, Remus „Pantera” Indrei dă dovadă, la jumătate de secol de viață, de o formă demnă de invidiat fiind o „piesă” de bază, alături de Arpy, în poarta bunteștenilor care îl admiră pentru ceea ce face pentru culorile clubului lor, admirație de care a avut parte în această partidă și pe meleagurile unde a pus pentru prima oară în mâini mănușile de portar. Curios fapt, în partea a doua a meciului în care chiar dacă au avut superioritate numerică bunteștenii au avut o evoluție surprinzător de „subțire” fiind comasați în propria jumătate de teren, însă, totuși, au știut să gestioneze destul de bine jocul, închizând culoarele înspre poartă. Filip (56), M. Sabău (61) au fost aproape de gol, pentru ca la cealaltă poartă „Scorpionul” Marius Morcan să „filtreze” foarte bine un balon pentru Haidu (77) care, din foarfecă, a izbit încheietura barelor. Finalul de partidă a aparținut celor de lângă „Apa Boiului” dar tabela nu s-a mai modificat datorită paradelor lui Halasz care i-a blocat pe Ladar (84, 90+3), M. Sabău (86, 88) și Filip (90).