Stadion: Biharea

Spectatori: 129

Marcatori: Cuciula 12, G. Boc 20, 45 (11 m), A. Bulcău 31, A. Sabău 51, A. Micula 79 / I. Petruș 36 (11 m), B. Ivan 83.

Biharea: O. Plisco – C. Bilan, C. Hulber, P. Rădac, T. Rădac, A. Varga, G. Boc, P. Varga (65 I. Copil), A. Bulcău (52 G. Deliman), A. Micula (cpt), A. Sabău (79  R. Creț).

Manager sportiv: Ioan „Ness” Porge.

Vida: C. Horalipa – R. Popa (88 C. Popa), A. Burda, I. Petruş, B. Ivan, A. Cuciula, I. Gal (cpt), I. Şora, L. Codoban, C. Buda, D. Avram.

Antrenor: Costel Popa.

Arbitri: Cosmin Cormoș - la centru, Sergiu Iftimovici şi Răzvan Necşoiu, asistenți.

Observator AJF: Gheorghe Rusu.

Debutul partidei a început într-un stil „războinic”, ambele formații fiind cu gândul la cucerirea punctelor puse în joc, însă ritmul pomezenilor s-a „rupt” după autogolul lui Cuciula (12) survenit în urma nesincronizării cu propriul portar. Gazdele măresc destul de repede diferența, 2-0, prin „trasorul” expediat de G. Boc (20), pentru ca Bulcău (31) să profite de degringolada defensivei adverse, cu Horalipa în prim plan, înscriind cu lejeritate, 3-0. Diferența se reduce, 3-1, deoarece Petruș (36) a executat imparabil lovitura de pedeapsă, pentru ca, prin același procedeu, G. Boc (45), cel mai bun jucător de pe teren, să fixeze scorul primei reprize, 4-1.  În debutul reprizei secunde, Horalipa reușește să-l blocheze, printr-un reflex uluitor pe A. Sabău (46), însă cinci minute mai târziu „nouarul” gazdelor, A. Sabău, nu mai poate fi oprit, scuturând plasa, 5-1. Omniprezentul G. Boc (66) este din nou în prim plan după o lovitură de cap în care  mingea a izbit transversala porții, iar oaspeții nu rămân în apărare ci îşi mută jocul în careul Biharei pentru câteva minute punând în dificultate echipa care conduce detaşat încă de la pauză, jucătorul periculos fiind I. Şora, fără a înscrie însă. „Decarul”, dar şi căpitanul echipei gazdă, Andrei Micula (79) face 6-1 după o execuție rafinată din partea stângă a careului (min 79), reușita lui încununând jocul bun din acest meci în care a făcut multă risipă de energie, benefică propriei echipe. Oaspeții închid tabela prin B. Ivan (83) care trimite mingea pe sub portarul Plisco, dintr-o fază suspectată de ofsaid. Un rezultat care nu poate pune în discuție victoria categorică a gazdelor, care se dovedesc încă o dată imbatabili pe teren propriu.

Cu întreaga echipă la parametrii maximi și cu încă 2-3 jucători de valoare, singura echipa de fotbal rămasă în partea de sud a Depresiunii Beiușului ar putea emite pretenții la primele locuri a clasamentului si, de ce nu, la o promovare în liga a IV- a, acolo unde a jucat ani la rând! Jucători de valoare în zona Ștei - Vascău ar fi destui care ar putea pune umărul la ridicarea nivelului fotbalistic, mai rămâne doar să fie convinși să se alăture echipei din Vașcău.

Alexandru IENCIU