Biharea Vaşcău şi CS Săcueni se bat pentru Liga 4 - Barajul de promovare se dispută duminică
Duelul, care practic închide sezonul competiţional, se va desfăşura, într-o singură manşă, duminică, 18 iunie, de la ora 17.00, pe Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea. Se vor afla faţă în faţă Biharea Vaşcău şi CS Săcueni, ocupantele locurilor secunde la finalul campionatelor în cele două serii ale Ligii a V-a.
Dacă la finalul celor 90 de minute rezultatul va fi egal, vor urma două reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacă şi după prelungiri egalitatea va persista, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Cu acest prilej, conducerea AJF Bihor va premia golgheterul Ligii a IV-a, cei mai buni marcatori din cele două serii ale Ligii a V-a, precum şi câştigătoarele trofeelor fair-play din cele trei campionate. Va fi organizată şi o tombolă în baza tichetelor care vor fi oferite la intrare şi care vor avea valoare zero, câştigătorii urmând a primi mingi de fotbal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.