Beşiktaş Istanbul, noua campioană a Turciei
Beşiktaş Istanbul a câştigat sămbătă seara cel de-al 11-lea titlu din istoria de 106 ani a clubului, după victoria cu scorul de 2-1 în faţa echipei Denizlispor. Golurile "alb-negrilor" au fost marcate de Filip Holosko (28) şi Ibrahim Toraman (63), gazdele punctând prin Daniel Braga (84).
Beşiktaş: Rüştü - Ibrahim Toraman, Gökhan Zan, Sivok, Serdar Özkan (79 Ibrahim Üzülmez), Tello (43 Ugur), Cisse, Ernst, Ekrem, Holosko, Bobo (83 Nobre).
Principala adversară a "vulturilor", Sivaspor, a jucat la Istanbul pe "Ali Sami Yen" cu Galatasaray, fiind învinsă cu 2-1. Pentru Cim Bom au marcat Arda Turan (12 şi 83), iar pentru Sivaspor, Tum (46).
Beşiktaş a câştigat pentru prima oară din 2003 Cupa şi campionatul Turciei. Ultima oară când Beşiktaş a triumfat în Super Lig a fost însezonul 2002-2003, cu Mircea Lucescu antrenor, iar printre jucătorii de marcă s-au numărat Oscar Cordoba, Zago, Kaan Dobra, Federico Giunti, Tümer Metin, Ibrahim Üzülmez, Sergen Yalcin, Ilhan Mansiz, Ahmet Dursun şi Daniel Pancu. În acel sezon la Beşiktaş era legitimat şi Marius Măldărăşanu, dar acesta nu a prins echipa, fiind nevoit să se reîntoarcă în Giuleşti.
Din acel sezon fanaticii suporteri ai "vulturilor" au fost nevoiţi să îndure cum rivalele Fenerbahce (2003-2004, 2004-2005, 2006-2007) şi Galatasaray (2005-2006, 2007-2008) luau titlu după titlu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.