După ce a câştigat Liga a IV-a la juniori A1 şi a participat cu succes la faza naţională pe care a încheiat-o pe locul 2, CF Bihorul Beiuş speră să fie în prim-plan în sezonul următor şi cu echipa de seniori. Beiuşenii vor aborda următoarea ediţie de campionat cu un nou antrenor, Rudy Kovacs, fost jucător şi antrenor la CF Bihorul. 

Rudy Kovacs, care tocmai şi-a încheiat contractul cu CS Oşorhei, pe care a pregătit-o din octombrie 2013, a semnat pe doi ani cu gruparea beiuşeană la care a jucat şapte ani şi a antrenat-o mai bine de opt în ligile a IV-a şi mai ales a III-a, până în 2011. "Obiectivul pe durata mandatului noului antrenor va fi câştigarea Ligii a IV-a şi promovarea în eşalonul următor. Dacă vom reuşi acest lucru chiar din sezonul următor va fi cu atât mai bine. Vom da credit în continuare unui număr important de juniori din echipa care a devenit vicecampioană naţională la A1, la care se vor adăuga şi câţiva jucători mai experimentaţi, unii chiar beiuşeni", a declarat Ionel Goina, vicepreşedintele CF Bihorul Beiuş, echipă clasată pe locul 6 în ultima ediţie a Ligii a IV-a, dar câştigătoare a fazei judeţene a Cupei României cu Alin Popa pe banca tehnică. Acesta din urmă va conduce în continuare gruparea beiuşeană şi se va ocupa de pregătirea echipei de juniori A1 şi a unei grupe de copii. Ultima prezenţă a Beiuşului în Liga a III-a datează din 2012, când s-a retras din competiţie după opt sezoane consecutive la acest nivel.

În afara formaţiei beiuşene şi a celei din Oşorhei, Rudy Kovacs, în vârstă de 42 de ani, a mai antrenat la Centrul de Fotbal Liberty, Unirea Valea lui Mihai şi la FC Bihor, la ultima în calitate de "secund" al lui Claudiu Niculescu.

Cum CF Bihorul va fi angrenată în faza naţională a Cupei, care va demara în ultima decadă a lunii viitoare, noul antrenor a fixat reunirea mult mai devreme decât celelalte grupări din eşalonul patru. Beiuşenii vor reveni la pregătiri pe 13 iulie.