Beiuşenii au câştigat duelul bihorean
Prima etapă a returului din Liga a III-a la fotbal a programat, în cadrul seriei a VI-a, duelul bihorean dintre CF Bihorul Beiuş şi CF Liberty II Salonta. După o partidă extrem de disputată, în care oaspeţii au opus o rezistenţă dârză, beiuşenii s-au impus la limită, cu 1-0 (1-0), unica reuşită fiind semnată de Tăut, în minutul 57, căpitanul gazdelor transformând o lovitură de la 11 m.
Prima parte a jocului a fost dominată de echipa gazdă, beiuşenii "ţintind" în două rânduri barele, prin Pantea (min. 9) şi Tăut (24). Chiar dacă ocupă ultimul loc din clasament, jucătorii de la CF Liberty II au evoluat cu o mare ambiţie, agăţându-se de fiecare balon. În minutul 57, Vlad Silaghi i-a pasat inspirat lui Szabo, atacantul gazdelor a pătruns în careu, dar a fost faultat. "Cetralul" Stamatoiu a arătat "punctul cu var", iar Tăut a transformat penalty-ul (1-0). Deşi au evoluat în inferioritate numerică din minutul 70, Sărăcuţu fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, oaspeţii au atacat cu toate liniile forţând egalarea. Dar, apărarea gazdelor, bine condusă de Tăut (foto, jucătorul meciului), a funcţionat ireproşabil.
Până la urmă, CF Bihorul a obţinut o victorie meritată, obţinută mai greu decât se anticipa.
CF Bihorul: Lazea - V. Silaghi, Tăut, Pantea, Pocian - I. Silaghi (84 Carţiş), P. Luca, G. Bogdan, Pescar (72 Mangra) - Szabo (90 Trip), Ilaş. Antrenori: Rudy Kovacs şi Adrian David.
CF Liberty II: Bak - Nistor, R. Solomon, Sărăcuţu, Lupu (90 Şorca) - Sulea (76 Hosu), Teodorescu, R. Iacob, Bârsan - Benţe, Cârmaci (72 M. Goina). Antrenor: Gheorghe Ateşan.
Arbitri: Constantin Stamatoiu - la centru; Mihai Jivan, Robert
Pantiş - asistenţi; Biro Gabor - rezervă, toţi din Arad. Observator FRF: Mircea Sârbu (Hunedoara).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.