Dorinţa preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, aceea ca Liga a II-a să fie formată dintr-o singură serie cu 22 de echipe se va împlini din sezonul 2016-2017. Pentru ca acest lucru să fie posibil, nu mai puţin de 11 formaţii vor lua drumul Ligii a III-a la finele ediţiei de campionat care va începe în 29 august.

La finele săptămânii trecute, cu ocazia stabilirii ţintarului viitorului sezon al Ligii a II-a, reprezentanţii tuturor cluburilor care vor activa în eşalonul secund au fost informaţi cu privire la modul de desfăşurare a competiţiei al cărei start se va da în 29 august. Astfel, în linii mari, sistemul competiţional va fi aproximativ acelaşi, cu sezon regulat, playoff şi playout. Ceea ce este diferit faţă de ediţia trecută a campionatului este cu privire la promovare şi retrogradare. Nu mai puţin de 11 echipe din totalul celor 28 vor „pica" în Liga a III-a la terminarea campionatului. La finele sezonului regulat, formaţiile clasate pe locurile 13 şi 14 vor retrograda automat. Primele 6 vor juca în playoff, în timp ce ocupantele locurilor 7-12 vor juca în playout, urmând ca cele care vor termina această fază a competiţiei pe locurile 10-12 să retrogradeze direct în eşalonul al treilea. Mai mult, ocupantele locurilor 9 din cele două serii vor disputa un meci de baraj urmând ca învinsa să ia drumul Ligii a III-a.

Trei locuri promovabile în Liga I

În ceea ce priveşte promovarea în Liga I, trei formaţii din eşalonul al doilea vor avea posibilitatea să facă asta. Este vorba despre primele clasate în playoff-ul celor două serii alături de câştigătoarea barajului (în dublă manşă) dintre ocupantele poziţiilor secunde care, pentru a ajunge în fotbalul „mare" din ţara noastră, va trebui să învingă într-un alt baraj ocupanta locului al 12-lea din Liga I.

După sezonul regulat, cu doar jumătate din puncte

O altă noutate în ceea ce priveşte sistemul competiţional este faptul că formaţiile care vor intra în playoff şi în playout o vor face cu jumătate din punctele acumulate cu echipele clasate pe locurile 1-12 în sezonul regulat. În cazul în care există echipe cu un număr de puncte impar, se va face rotunjirea în sus.

FC Bihor, acasă cu CS Mioveni în prima etapă

În cazul în care negocierile cu omul de afaceri clujean, Mihai Giurgiu, vor fi finalizate cu succes astfel încât echipa roş-albastră să poată exista în continuare, FC Bihor va juca în prima rundă pe teren propriu cu CS Mioveni. În etapa a doua orădenii vor evolua în deplasare cu Olimpia Satu Mare, iar în runda cu numărul trei, acasă, cu CSM Râmnicu Vâlcea.