Baschetbaliştii îşi continuă ascensiunea! - SCM "U" Craiova - CSM Oradea 71-86
Considerată de oficialii multor echipe din Divizia A la baschet masculin o "nucă tare" a campionatului, CSM Oradea continuă să surprindă plăcut şi să contabilizeze puncte, indiferent de adversarul întâlnit şi de sala în care joacă. Ultima "ispravă" a echipierilor de la CSM este victoria repurtată miercuri seara, la Craiova, în faţa echipei locale SCM Universitatea. Într-o sală în care, cu câteva zile înainte, campioana en-titre, CSU Asesoft Ploieşti, a "înclinat steagul", baschetbaliştii orădeni au făcut legea şi s-au impus cu 86-71 (14-13, 26-13, 16-18, 30-27).
S-au detaşat după primul "sfert"
Primul "sfert" al jocului a fost echilibrat, el încheindu-se cu un avantaj minim al oaspeţilor, scor 14-13, deşi oltenii conduceau după cinci minute cu 7-2. În următoarele 10 minute, CSM a fost mult peste echipa olteană, s-a distanţat pe tabela de marcaj (de la 15-17 s-a ajuns la 15-23), astfel că la jumătatea partidei scorul era SCM "U" Craiova - CSM Oradea 26-40. Avantajul avea să se dovedească hotărâtor, pentru că CSM a reuşit să gestioneze bine situaţia în ultimele 20 de minute ale partidei. În prima parte a "sfertului" al treilea, tot CSM Oradea a fost "vioara întâi", mărindu-şi puţin avantajul de pe tabelă (31-47 - min. 24), după care gazdele au avut o tresărire de orgoliu, cu 10 minute înainte de final CSM-ul conducând cu 12 puncte (44-56).
Primele secvenţe ale ultimului "episod" au fost dătătoare de speranţă pentru fanii olteni (47-56), dar oaspeţii n-au stat "cu mâinile în sân" şi s-au distanţat din nou, 47-62 (min. 32). În ciuda zbaterii de pe teren a gazdelor, "ecartul" nu a mai putut fi anulat, finalul jocului consemnând un succes meritat al orădenilor, cu 86-71.
Schachtner a excelat de la distanţă
La finalul unui meci pe parcursul căruia antrenorul Cristian Achim i-a trimis în "luptă" şi pe Pascu, Szijarto sau Stretea, omul meciului a fost Michael Schachtner, una dintre achiziţiţiile CSM-ului din această vară. Americanul a fost coşgeterul partidei cu 31 de puncte, acest lucru datorându-se şi unui procentaj năucitor la aruncările de trei puncte (100%), cinci reuşite din tot atâtea aruncări. Tyrone Mitchell a fost şi el "în mână" la aruncările de trei puncte, secondându-şi cu brio conaţionalul, cu trei reuşite de acest gen. "Am câştigat detaşat acolo unde a pierdut campioana. Nu numai că am câştigat meciul, dar contează şi maniera în care ne-am impus, nelăsându-le gazdelor nicio şansă. Jocul nostru colectiv şi organizat a avut câştig net de cauză în faţa individualităţilor deosebite ale craiovenilor", a comentat Cristian Achim.
După acest nou succes al bravilor elevi ai antrenorului Achim, campioana en-titre, Asesoft Ploieşti, poate să "tremure" luni seara (ora 18.00), gândindu-se atât la forma CSM-ului, cât şi la căldurosul public orădean, care a demonstrat de atâtea ori că poate să-şi poarte favoriţii spre victorie. "Echipa nu este la nivelul său obişnuit, având încă posibilităţi de a-şi îmbunătăţi jocul. Ne aşteaptă o partidă extrem de grea cu Asesoftul, care a pierdut din nou, inexplicabil, pe teren propriu, cu CSM Bucureşti, aflându-se la a doua înfrângere consecutivă. Mă tem să nu-şi revină chiar în partida cu noi", a conchis Achim.
SCM "U" Craiova: Menelik 2, Wooten 14 (2x3), Lăpădat 4, Albu, Filovici 3 (1x3), Wohlleb 16 (1x3), Stojakovic 10, I. Corneanu, Dodoc 6 (2x3), Simms 16 (1x3). Antrenor: Adrian Budurean.
CSM Oradea: Pascu 3, Szijarto, Maric 14 (2x3), Paşca 2, Stretea, Topchov 6, Mandic 11 (1x3), Lazar 3, Mitchell 16 (3x3), Schachtner 31 (5x3). Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Ciprian Stoica (Sibiu), Gabriel Dima (Bucureşti) şi Sorin Drugău (Braşov).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.