Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea s-a reunit la Stadionul „Iuliu Bodola” în cursul serii de luni. La acest moment au fost prezenți doar 9 jucători, niciunul dintre sportivii transferați în această vară nefiind prezent la această primă ședință de pregătire.

Depășită de mai multe echipe din Liga Națională și chiar surclasată din punct de vedere al bugetului de către campioana U BT Cluj-Napoca, Oradea va încerca să găsească soluția miraculoasă de a menține nivelul valoric la cotele cele mai înalte. Cu toate acestea, neparticiparea niciunui jucător dintre cei transferați în această vară la prima ședință de pregătire transmite un mesaj nepotrivit indiferent de care ar fi explicațiile acestei situații. „La reunire au fost prezenți nouă jucători, respectiv staff-ul tehnic (același ca în sezonul trecut) și reprezentanți ai clubului. Prima ședință de pregătire s-a defășurat cu Kris Richard, Stephen Holt, Cătălin Baciu, Nikola Markovic, Enzo Vescan, Luca Năstruț, Raul Igna, Marian Schmidt și Raul Mureșan”, informează CSM Oradea. Marii absenți de la reunire au fost Mark Ogden, Erick Neal, Justin Carter și Donatas Tarolis, doar ultimul având un motiv puternic întemeiat câtă vreme se află la naționala țării sale, Lituania. Ceilalți doi absenți au fost Tudor Gheorghe și Bogdan Nicolescu, ambii aflându-se de asemenea în pragramul naționalei. Dacă în cursul serii de luni s-a efectuat ședința de pregătire condusă de preparatorul fizic Marius Marinău, care a avut ca scop reacomodarea la efort, pe parcursul zilei de ieri baschetbaliștii au făcut analizele medicale obligatorii la startul fiecărui sezon competițional. În continuare echipa se va pregăti pe plan local până la data de 5 septembire. O zi mai târziu va avea loc prima partidă de verificare care se va desfășura în Ungaria, în compania echipei Szolnoki Olajbanyasz. Primul amical disputat în fața propriilor suporteri, în Oradea Arena, se va desfășura pe 9 septembrie, în compania formației CSU Sibiu.