Baschetbaliştii continuă să piardă - Nu se regăsesc nici în campionat
Într-o partidă contând pentru etapa a 4-a din cadrul Grupei A a Ligii Naţionale de baschet masculin, campioana României a suferit un nou eşec. De data aceasta echipa net superioară celei a orădenilor a fost SCM U Craiova care s-a impus cu scorul de 92-78 (21-15, 21-15, 20-16, 30-32).
De la un joc la altul, precum şi de la o etapă la alta în campionatul intern, echipa de baschet nu pare să aibă capacitatea de a se redresa şi de a produce acel baschet de calitate pe care suporterii orădeni îl aşteaptă. În plan european practic nu contăm în acest moment şi, din păcate, nici în campionat nu o ducem mult mai bine. După patru runde în întrecerea internă, CSM CSU a bifat deja două înfrângeri în faşa unor echipe (Steaua şi Craiova) în faţa cărora, cel puţin teoretic, porneam cu prima şansă. Singurele formaţii pe care bihorenii le-au învins sunt SCM Timişoara şi Dinamo Bucureşti, echipe totuşi modeste în comparaţie cu ceea ce are Oradea ca lot de jucători, cel puţin pe hârtie. Înţelegem că turaţia maximă este planificată a fi atinsă pe final de sezon, dar parcă niciodată bihorenii nu au început atât de slab un sezon, ceea ce ridică destule semne de întrebare dacă e cu putinţă ca Richard&co. să aibă forţa de a-şi apăra titlul de campioni.
Denison, prestaţie solidă la revenire
Duelul de la Craiova a fost practic o copie a meciului din Olanda, oaspeţii fiind în dezavantaj aproape tot timpul fără a avea vreo şansă de a remota deficitul faţă de echipa adversă. În Bănie a fost primul joc în care Sean Denison a revenit pe parchet după 8 meciuri oficiale de la care a absentat din cauza unei rupturi musculare. Mai mult, canadianul a fost cel mai eficient baschetbalist al vizitatorilor, el reuşind, totodată, cele mai multe recuperări (7) şi cele mai multe capace (2). Reintrarea în echipă a lui Sean Denison a făcut ca Oradea să se despartă de Uros Lucic, înţelegerea dintre cele două părţi fiind făcută tocmai pentru acest interval de timp. Referitor la despărţiri, doi foşti componenţi ai CSM CSU Oradea, Goran Gajovic şi Sebastian Ionescu, echipierii Universităţii Craiova, au avut prestaţii solide în duelul cu fosta lor echipă. Cel din urmă a fost al doilea marcator al craiovenilor cu 17 puncte, 15 dintre acestea fiind marcate din coşuri de la distanţă. Un alt baschetbalist cu o evoluţie bună şi care mereu încercă să îşi tragă colegii după el a fost americanul Kris Richard, autorul a 21 de puncte.
Cu Sakarya BSB, acasă, mâine de la ora 19.00
În urma acestui rezultat, CSM CSU ocupă locul al 4-lea în clasamentul Grupei A cu 6 puncte după 2 victorii şi 2 înfrângeri. În următoarea etapă, sâmbătă, de la ora 20.45, roş-albaştrii vor evolua pe teren propriu în compania echipei CSU Sibiu. Până atunci, mâine, de la ora 19.00, echipa pregătită de Cristian Achim va susţine un nou joc în FIBA Europe Cup în compania turcilor de la Sakarya BSB.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.