CSM Universitatea Oradea a terminat pe ultimul loc Seria Nord-Vest a Diviziei A la baschet feminin, obţinând un singur succes în cele 12 partide disputate. Astfel, în partea secundă a campionatului, orădencele vor evolua în Seria A2, alături de echipele care n-au prins primele patru locuri în Seria Nord-Vest, respectiv în Seria Sud-Est. Pentru a pregăti disputele din Seria A2, antrenoarele echipei orădene, Adriana Niculescu şi Ioana Croitoru au sunat adunarea, primul antrenament disputându-se luni seara la Arena "Antonio Alexe".

La primul antrenament din 2011, sub comanda celor două antrenoare s-au pregătit jucătoarele care au evoluat şi în tur pentru CSM "U", noutatea fiind Alexandra Chiş, componentă a lotului naţional de cadete, care a evoluat ultima dată la Dej. Echipa orădeană efectuează începând de ieri un cantonament montan la Gârda, unde vor combina pregătirea fizică cu antrenamentele cu mingea, disputate în sala din localitate. "Sper ca fetele să muncească la Gârda, pentru a acumula în vederea părţii secunde a campionatului. În jocurile pe care le vom disputa în acest campionat vom rula tot lotul pe care-l avem la dispoziţie, pentru a face o selecţie în vederea sezonului următor", ne-a declarat antrenoarea Adriana Niculescu, la antrenamentul de luni seara. În Seria A2, adversarele echipei orădene vor fi CSU LPS Alba Iulia, "U" Cluj-Napoca (venite din Seria Nord-Vest), Galactica Olimpia Braşov, "Poli" Naţional Iaşi şi Sportul Studenţesc (Seria Sud-Est). Orădencele trebuiau să susţină primul meci în 15 ianuarie, la Bucureşti, cu Sportul Studenţesc, dar partida a fost amânată pentru 26 ianuarie. Astfel, CSM "U" Oradea va susţine primul meci din Seria A2 în 22 ianuarie, acasă, cu "U" Cluj-Napoca.