Baschetbalistele orădene au prima şansă la calificare
Pentru specialişti, meciul tur dintre cele două echipe o avea ca favorită certă pe Universitatea Cluj-Napoca, formaţia clujeană terminând sezonul trecut pe locul II în Divizia A2. Mai mult, formaţia orădeană a fost aproape de a nu avea fondurile necesare pentru o nouă ediţie de campionat, dar Universitatea orădeană, Clubul Sportiv Municipal şi mai ales, sponsorul Gavella, au întins o mână de ajutor echipei orădene, astfel că s-au găsit resursele necesare şi pentru achiziţionarea unei jucătoare valoroase, americanca Odessa Williams, al cărei aport s-a dovedit decisiv în ecuaţia jocului tur, la victoria neaşteptată oarecum obţinută de echipa orădeană contribuind din plin Ioana Gavra, o jucătoare talentată, dar uneori capricioasă, care pare hotărâtă în acest sezon să-şi confirme valoarea, baschetbalista orădeană fiind coşgetera partidei, cu 22 de puncte. În pofida acestui succes nescontat după calculele hârtiei, dar meritat după aspectul jocului, meciul de azi nu se anunţă uşor pentru orădence, formaţia clujeană venind cu gândul de a întoarce rezultatul din meciul tur, mai ales că la gruparea de pe malul Someşului va debuta, aproape sigur, jucătoarea cu dublă cetăţenie, nigeriană şi americană, Nancy Osemegbe (1,95 cm, 100 kg), astfel că le va creşte forţa de joc şi vor căuta să obţină un succes care să le permită accederea în turul următor. Însă şi orădencele vor să valorifice şansa cucerită în partida tur şi să obţină un succes mai ales de moral, care să le confere încredere pentru apropiatul sezon de Divizia A, care va începe peste câteva zile. Partida va fi oficiată la centru de către Cristian Trofim şi Răzvan Puf.
Învingătoarea dublei manşe va întâlni formaţia ce se va impune în dubla dintre CSM Bucureşti Sportul Studenţesc şi CS Olimpia Braşov.
Celelalte meciuri ale acestei faze:
Olimpia Braşov - CSM Sportul Studenţesc Bucureşti (în tur, 69-93)
CSU Alba Iulia - CSM Târgovişte (în tur, 55-74)
Poli Naţional Iaşi - CS Rapid (46-48)
CST Alexandria - Nova Vita Târgu Mureş (în tur, 39-78)
SCM Craiova - CSM Satu Mare (în tur, 48-99)
ICIM Arad - BC Danzio Timişoara (în tur, 65-52)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.