Echipa de baschet feminin "Under 15 ani" a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Oradea şi-a încununat cu un titlu naţional o muncă asiduă de patru ani de zile. Baschetbalistele pregătite de prof. Suzana Onaca şi-au continuat parcursul fără greşeală din acest sezon şi la turneul final de la Ploieşti, unde a disputat cinci meciuri.

Deşi organizatorii au promis că întrecerea se va desfăşura într-o sală mare, la Brazi, numai finalele au avut loc acolo. Partidele din faza grupelor  au avut loc într-o sală de liceu, improprie pentru un turneu final. În prima fază, CN „Mihai Eminescu" a învins CSU Cuadripol Braşov cu 52-49, Champions Bucureşti cu 70-14 şi  CSŞ Alexandria cu 56-43. În semifinale, orădencele au întrecut echipa gazdă, CSŞ Ploieşti cu 58-50, pentru ca în finală să dispună de CS Reghin, scor 51-35. "În semifinală, gazdele au pus o presiune fantastică asupra echipei noastre. Au adus la meciul cu noi o parte din galeria Petrolului de la fotbal, cu o grămadă de oameni recalcitranţi, cu trompete, tobe şi vuvuzele, încercând să intimideze fetele. Le-am solicitat organizatorilor să îndepărteze suporterii din jurul terenului, ca să se vadă clar măcar liniile terenului şi, la intervenţia oficialilor FR Baschet, s-a remediat acest lucru", a afirmat Mirela Casetti, inspectorul DJTS Bihor care a însoţit echipa orădeană la Ploieşti. "Am selecţionat aceste fete în urmă cu cinci ani, când erau în clasa a IV-a. Acum, în al cincilea an de activitate, am devenit campioane. Am progresat an de an, în ultimele două ediţii câştigând medaliile de bronz ale campionatului, pentru ca acum să cucerim titlul naţional. S-a văzut faptul că am disputat multe meciuri de pregătire atât în ţară, cât şi în străinătate. Mulţumim DJTS Bihor, precum şi baschetbalistului orădean Levente Szijarto, de la Asesoft Ploieşti, care ne-a ajutat cu tot ce a fost nevoie la acest turneu ", a afirmat antrenoarea Suzana Onaca. CN „Mihai Eminescu" le-a avut în componenţă pe Timea Peter, Adelina Şerb, Maria Ciordaş, Diana Moldoveanu, Vanesa Dimoftiu, Ramona Caba, Monica Anghel, Larisa Erdei, Monica Hadade, Daiana Pentie, Renata Rus, Daria Gavriş, Fodor Ingrid, Rebeca Sala. Pe lângă medaliile şi tricourile cuvenite campioanele, orădencele au mai intrat şi în posesia unor premii speciale. Diana Moldoveanu a fost declarată cea mai bună jucătoare a turenului, Adelina Şerb cea mai bună recuperatoare, iar Timea Peter a fost inclusă în echipa ideală a turneului.