Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) va fi în 2015 cu 7% mai mare decât cel din 2014, obiectivul fiind calificarea a peste 100 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.

"Vom vedea obiectivele împreună cu federaţiile şi ne vom concentra foarte tare pe federaţiile care vor intra în calificări în 2015. Ne dorim ca în 2016 să avem un număr cât mai mare de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Este obiectivul nostru. Dacă în acest moment avem 62 de medalii câştigate la disciplinele olimpice, ne dorim peste 100 de sportivi să se califice până la finalul anului 2015", a declarat ministrul Gabriela Szabo. În 2014, alocaţia bugetară acordată federaţiilor sportive s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de lei. "Pe parcursul anului 2014, au fost finanţate prin programul Pierre de Coubertin 51 de proiecte, prin 33 de federaţii naţionale, în valoare de 6.366.000 de lei din venituri proprii ale Ministerului. MTS a asigurat protecţie socială sporită sportivilor medaliaţi, prin acordarea rentei viagere. Guvernul României ne-a sprijinit în achiziţionarea a 100 de microbuze, care vor fi destinate cluburilor, federaţiilor sportive şi altor instituţii din subordinea MTS. În acest an, bugetul federaţiilor naţionale s-a ridicat la suma de 74.885.055 de lei din alocaţia bugetară şi 40.629.735 de lei din venituri proprii", a afirmat Gabriela Szabo. În ceea ce priveşte investiţiile Ministerului în 2014 se ridică la 26.524.800 de lei, din care 1.385.500 din bugetul de stat, 24.508.300 de lei din venituri proprii şi 623.000 de lei din alte surse.