Ballack este contestat de coechipieri
Germanul Michael Ballack, cel mai bine plătit fotbalist din Anglia alături de Andrei Şevcenko, este contestat de jucători importanţi de la echipa sa, Chelsea Londra, susţine publicaţia Sunday Times.
Potrivit sursei citate, mijlocaşul francez Claude Makelele şi atacantul ivorian Didier Drogba ar fi printre cei mai mari critici ai germanului, considerat de Jose Mourinho printre titularii "de neatins" din echipa sa. Cei doi îi reproşează lui Ballack lipsa de implicare în ofensivă, lentoarea sa şi absenţa unor automatisme cu atacul. La fel ca şi Şevcenko, Ballack nu a avut prestaţiile aşteptate după transferul de la Bayern Munchen la Chelsea. Ambii au salarii de aproximativ 9 milioane de euro pe an. Rezultatele slabe înregistrate de Chelsea în ultima perioadă au dus la apariţia mai multor zvonuri privind o criză la nivelul echipei, dar şi o eventuală plecare a lui Mourinho la finalul sezonului.
Sâmbătă, după calificarea echipei Chelsea în 16-imile Cupei Angliei, portughezul a făcut referire la zvonurile privind situaţia sa la Chelsea: "Oamenii din Anglia şi din Portugalia vorbesc de cea mai întunecată perioadă a mea. Asta înseamnă că perioada cea mai întunecată a carierei mele reprezintă trei remize consecutive, un loc doi în campionat, calificarea în optimile Ligii Campionilor, o semifinală în Cupa Ligii şi calificarea în 16-imile Cupei Angliei".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.