Pista de atletism situată în pădurea din Băile Felix găzduieşte, în această dimineaţă, un concurs naţional de cros, care va fi şi un criteriu de selecţie pentru Jocurile Balcanice. Se vor alinia la start sportivi de la categoriile de vârstă, seniori, tineret şi juniori, legitimaţi la cluburi din întreaga ţară.

 

"Balul" va fi deschis de juniori, cursa acestora urmând să înceapă la ora 10.30. Manifestarea din Băile Felix este organizată de Federaţia Română de Atletism (FRA), sub supravegherea antrenorului federal Zsolt Gyöngyösi, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) Bihor, prin inspectorul Iosif Korodi.

Acest concurs va constitui şi o verificare a pregătirii fondiştilor şi semifondiştilor din loturile naţionale, care se pregătesc la Băile Felix din luna noiembrie a anului trecut.

Cu acest prilej vor fi testaţi şi o serie de tineri atleţi bihoreni.