"Băieţii răi" au luat porcul
Ediţia din acest an a "Cupei Porcului" a reunit la start 12 echipe, majoritatea dintre acestea având în componenţă şi jucători legitimaţi. Disputată pe durata a două zile, pe terenurile sintetice ale bazei sportive "5x5 Fotbal", competiţia a dat câştig de cauză echipei Bad Boys, care a fost răsplătită cu un porc de 130 de kilograme.
"Băieţii răi" au dispus în finală de XXL, cu 3-1, după ce la pauză scorul a fost egal (1-1). Învinşii, în fapt fotbalişti de la Locadin Ţeţchea, au marcat primii prin Cura, dar s-au văzut egalaţi, în ciuda paradelor de excepţie ale portarului Ştefan Groze (foto). Sebi Achim a reuşit o "dublă", iar în ultimele momente, talentatul Buştea (16 ani) a pus capăt incertitudinii care plana asupra câştigătoarei trofeului cu greutate.
Una dintre semifinale, Old Boys - XXL, a fost marcată de un incident neplăcut. Nemulţumiţi de arbitraj, "bătrânii", la care au evoluat, printre alţii, Vig, Baba, Kulcsar, Cl. Mutu sau M. Popa, s-au retras de pe teren la scorul de 1-1, motiv pentru care au pierdut jocul la "masa verde".
Componenţa echipei învingătoare: Delian Cuc - Răzvan Fărcuţa, Sebastian Achim, Andrei Berde, Szeleş Tibor, Gheorge Rus, Adrian Buştea. La finalişti au jucat Groze - Cura, Paşcalău, Cora, Lupuţ, Teşan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.