Echipa de minibaschet "Baby Baschet" Oradea, care sub titulatura CS Crişul Oradea a reprezentat municipiul de pe Crişul Repede la faza finală a Campionatului Naţional de minibaschet, desfăşurată la Braşov, la finele lunii trecute. Formaţia orădeană, pregătită de prof. Arkosi Paul, a reuşit să se califice în finala de 12, terminând competiţia pe poziţia a XI-a.

 

Selecţia, primul pas

Bazele acestei echipe au fost puse de munca şi abnegaţia prof. Arkosi Paul, preşedintele Fundaţiei "Talentum", cel care s-a ocupat de primii paşi ai acestor tinere care au ales să practice baschetul. Obiectivul principal al Fundaţiei "Talentum" este să ofere posibilităţi pentru elevii din clasele primare de a se familiariza cu acest sport, să pregătească şi să perfecţioneze talentele, participând astfel efectiv la dezvoltarea sportului în Oradea, ca parte a programului "Împreună pentru sportul orădean". După o selecţie a elevilor, fiind alese sportive îndeosebi de la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" şi Şcoala "Ion Bogdan", s-au format mai multe grupe, antrenamentele fiind conduse cu pasiune şi profesionalism de prof. Arkosi. În scopul evaluării cunoştinţelor acumulate, dar mai ales pentru câştigarea experienţei individuale şi a jocului colectiv, s-a stabilit ca grupa de vârstă de până la 10 ani să participe la Liga Naţională de Mini Baschet, găzduită de municipiul Braşov la finele lunii trecute. Deoarece Federaţia Română de Baschet a hotărât ca numai membrii cluburilor sportive pot participa la competiţii naţionale, echipa Fundaţiei "Talentum" a fost prezentă la această competiţie sub culorile Clubului Sportiv Crişul Oradea.

 

Competiţie cu plusuri şi minusuri

Au fost prezente 24 de echipe, formându-se 6 grupe de câte patru echipe, formaţia orădeană reuşind să se califice între primele 12 de pe locul doi în grupă. S-au disputat trei meciuri zilnic, în condiţii dificile, pe terenuri de bitum, pe temperaturi foarte ridicate. Conform prof. Arkosi, maniera de arbitraj a fost foarte permisivă, la indicaţia Federaţiei arbitrii permiţând un joc dur, brutal, obstrucţionist, manieră care în opinia profesorului orădean nu a ajutat la perfecţionarea şi dezvoltarea sportivilor. De asemenea, Federaţia n-a asigurat asistenţa medicală, astfel că accidentările apărute (luxaţii, entorse şi chiar o fractură) n-au beneficiat de o asistenţă medicală de specialitate. Chiar dacă în faza finală orădencele n-au mai avut evoluţii bune, pierzând toate meciurile, s-a observat un progres în evoluţia echipei, iar două sportive, Belenyesi Andreea şi Diana Lăcătuşu s-au clasat pe locul V, respectiv 11, în clasamentul general al golgeterilor. Victoria finală în acest turneu a revenit echipei din Braşov. Alături de echipă şi antrenor au fost şi două dintre mamele sportivelor, Adriana Lăcătuşu şi Olah Margareta, ambele achitându-se excelent de sarcini, ocrotind aceste fragede talente ale sportului orădean.