Azi, de la ora 20.00, la Arena Antonio Alexe - Duel româno-maghiar sub panou
Aflată la Oradea, în pregătiri pentru preliminariile Campionatului European, reprezentativa de baschet seniori a României susţine un nou meci de verificare în compania reprezentativei Ungariei. Meciul are loc astăzi, de la ora 20.00, la Arena Antonio Alexe, accesul spectatorilor fiind liber.
Locuri mai puţine în sală
Trebuie menţionat, însă, faptul că din cauza lucrărilor de reparaţii care se execută la Arena Antonio Alexe (vor fi schimbate cele două tribune din partea superioară), accesul spectatorilor va fi permis doar pe cele două tribune din partea de jos a sălii, practic din capacitatea totală de 2200 de locuri vor putea fi ocupate doar aproximativ 1000.
S-au revanşat în anonimat
Cele două reprezentative au disputat deja o dublă, prima câştigată de maghiari, în mod concludent (scor 76-58, la Kecskemet), cea de-a doua, de tricolori (scor 74-70, la Oradea), acest din urmă meci disputându-se joi seara, însă, fără spectatori. Faţă de partida disputată la Kecskemét, baschetbaliştii români au avut o prestaţie mai bună, fiind mult mai organizaţi în special în ofensivă. Meciul s-a decis practic în primul sfert, când echipa pregătită de Marcel Ţenter şi-a luat un avans de şase puncte (20-14), din care maghiarii au remontat trei puncte (13-16) în sfertul secund, tabela indicând la pauza mare 33-30 pentru gazde. România a câştigat la un punct diferenţă sfertul trei (21-20), pecetluind apoi soarta meciului prin Andrei Mandache, care a încheiat partida cu o triplă, la scorul de 71-70. "S-a jucat fără public, am luat decizia aşa, pentru că am crezut că şi noi, şi ei avem de testat nişte scheme, de verificat nivelul pregătirii, dar au luat meciul în serios şi atunci am făcut şi noi la fel. Am văzut un progres al echipei faţă de meciul amical de săptămâna trecută cu Ungaria, când am fost învinşi, care nu poate decât să mă bucure. Apărarea a funcţionat mult mai bine şi remarc efortul colectiv al jucătorilor", a declarat antrenorul României.
Mandache, numărul 1
Mandache, fostul baschetbalist al CSM Oradea, în prezent jucător la Gaz Metan Mediaş, a fost cel mai bun marcator al României, reuşind 21 de puncte (a marcat de cinci ori din spatele semicercului), fiind urmat de clujeanul Mihai Silvăşan (14 puncte) şi de orădeanul Titus Nicoară cu 11 puncte. De cealaltă parte, Vojvoda a înscris 21 de puncte, iar Wittman a terminat cu 17 pentru maghiarii pregătiţi de Stojan Ivkovic. Acesta din urmă a avut un schimb de replici cu arbitrii meciului, fiind sancţionat cu greşeală de bancă, conflictul fiind aplanat de selecţionerul României, Marcel Ţenter, fost coechipier cu sârbul de pe banca Ungariei, pe perioada când cei doi evoluau la Szolnok. Naţionala Ungariei nu a putut miza pe câţiva jucători de bază, printre care Hanga Ádám, Lóránt Péter, Báder Márton, Somogyi Gergely sau naturalizatul Obbie Trotter. Acesta din urmă va juca, însă, în partida programată în această seară, el alăturându-se de ieri naţionalei Ungariei. În Naţionala României au mai evoluat şi doi foşti componenţi ai CSM Oradea, Vasile Ştefan şi Silviu Lupusavei, dar şi Andrei Căpuşan, jucător care s-a alăturat lotului după meciul de la Kecskemet. Primul meci oficial din campania CE din 2015 va avea loc în 1 august, la Constanţa, cu Bulgaria, următorul, în aceeaşi locaţie, cu Islanda (7 august), după care tricolorii vor disputa două meciuri în deplasare, cu Bulgaria, la Varna (10 august) şi cu Islanda, la Reykjavik, în 16 august.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.