Aventura în Liga Naţională se apropie de sfârşit!
CSM D&C Oradea - Dinamo Bucureşti 27-36 (12-16)
Handbaliştii orădeni au capotat lamentabil în disputa cu Dinamo, irosind astfel una dintre ultimele şanse de salvare de la retrogradare. La capătul unei evoluţii şterse, jucătorii orădeni s-au îngropat singuri şi sunt tot mai aproape de revenirea la jocurile de matineu.
Aproape 700 de orădeni au ţinut să asiste la meciul de aseară, cu speranţa că favoriţii lor vor obţine un succes necesar ca aerul în faţa unui "duşman" tradiţional, Dinamo, conservându-şi astfel speranţele de menţinere în prima ligă. Din păcate, cei care au fost aseară la Arena "Antonio Alexe" au plecat dezamăgiţi, înţelegând, poate prea târziu, că atât se poate. Fără Alexandru (mintea limpede a coordonatorului), Borodi şi Câtu, trei dintre jucătorii exponenţiali ai echipei, CSM D&C Oradea a fost o pradă uşoară pentru formaţia bucureşteană. Nici aceasta n-a strălucit, dar şi-a valorificat mai bine situaţiile create şi a ştiut să profite de momentele favorabile, spre deosebire de gazde, care efectiv s-au bătut singure. Cu sumedenie de ocazii irosite, cu atacuri lipsite de imaginaţie şi tactică, nereuşind adesea soluţii pentru a străpunge defensiva bucureşteană, orădenii au cedat total spre mijlocul celei de-a doua reprize, permiţând oaspeţilor să se distanţeze la 10 goluri diferenţă. Prin această înfrângere, şansele de supravieţuire în Liga Naţională devin aproape nule, mai fiind opt puncte puse-n joc, iar de locul salvator ne mai despart cinci puncte. În concluzie, eşec pentru echipa orădeană, a cărei evoluţie se poate caracteriza printr-un singur cuvânt: neputinţă.
CSM: Dojcinovic, Leu - Simeria 3 goluri, Liberţ 1, Nedelcu 3 (1x7m), Munea 3, Steriu 1, Taşcă 1, Dobardjizev 4 (3x7m), Sukurovic 1, Mateaş 1, Nemenco 3, Cârstoaia 6. Antrenor: Adrian Rus
Dinamo: Bârză, Dragomir - Purcărea 3, Nicolae 2, Rusia 5, Dimache 6, Voica 9 (5x7m), Mironescu 1, Roşca 5, Vasiuc 5, Bota. Antrenor: Eliodor Voica
Aruncări de la 7 m acordate/transformate: 6/4 - 8/5
Eliminări de 2 minute: 3 - 6
Celelalte rezultate consemnate în etapa a XXII-a a Ligii Naţionale: HCM Constanţa - Romvag Caracal 34-19 (14-11); Ştiinţa Bacău - UCM Reşiţa 38-40 (19-20); HC Odorhei - Bucovina Suceava 29-28 (18-16); Uztel Ploieşti - Poli Izometal Timişoara 26-25 (15-12); CSM Medgidia - Steaua Bucureşti 28-28 (14-13); Pandurii Tg. Jiu - HC Minaur Baia Mare 31-30 (16-14).
Clasament
1. Steaua Bucureşti 22 17 2 3 721-616 36
2. Ştiinţa Bacău 22 12 6 4 708-662 30
3. UCM Reşiţa 22 15 1 6 700-645 30*
4. HCM Constanţa 22 13 4 5 642-566 30
5. Minaur Baia Mare 22 11 3 8 647-624 25
6. Bucovina Suceava 22 11 3 8 655-609 25
7. CSM Medgidia 22 11 3 8 642-630 25
8. HC Odorhei 22 11 3 8 613-621 25
9. Dinamo Bucureşti 22 11 0 11 630-616 22
10. Pandurii Tg. Jiu 22 10 0 12 588-599 20
11. Poli Timişoara 22 8 0 14 533-556 16
12. CSM D&C Oradea 22 6 3 13 612-647 15
13. Uztel Ploieşti 22 4 0 18 545-664 8
14. Romvag Caracal 22 0 0 22 516-697 0
Etapa viitoare (13 aprilie): Pandurii Tg. Jiu - HCM Constanţa; Minaur Baia Mare - CSM Medgidia; Steaua Bucureşti - Uztel Ploieşti; Poli Izometal Timişoara - CSM D&C Oradea; Dinamo Bucureşti - HC Odorhei; Bucovina Suceava - Ştiinţa Bacău; UCM Reşiţa - Romvag Caracal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.