Aur şi argint pentru România la Mondialele de fotbal-tenis
România este cea mai puternică echipă din lume la fotbal tenis, după ce sportivii tricolori au câştigat două din cele trei titluri mondiale puse la bătaie la Campionatul Mondial care s-a desfăşurat la Istanbul. Jucătorii români s-au impus în probele de simplu şi dublu, fiind aproape de titlul mondial şi în proba de triplu acolo unde au obţinut medaliile de argint. Din delegaţia României au făcut parte şi cinci bihoreni, jucătorii Georgel Bobiş, Acs Kristian, Páljános Zoltán, antrenorul Vasile Sorean şi preşedintele federaţiei, Gheorghe Grădinaru.
În proba de simplu, salontanul Georgel Bobiş a cucerit al treilea titlu individual al său, acesta „recidivând" la dublu, alături de alţi doi campioni mondiali, Florin Purice (seniori) şi Ács Krisztián (juniori), ultimul fiind rezervă. În proba de triplu, România a încheiat pe locul secund, pierzând duelul cu Ungaria, pe care a bătut-o în precedentele două finale. În această finală, din echipa României, a făcut parte trio-ul Georgel Bobiş , Ács Krisztián, Páljános Zoltán. Cele mai bune rezultate din istorie la Campionatul Mondial de fotbal tenis sunt şi rodul muncii antrenorului echipei Tengo Salonta, Vasile Sorean, care alături de Daniel Săsărman a fost selecţionerul echipei naţionale la Mondialele din Turcia.



bravo lor!!!!