Naţional Iaşi - CSM U Oradea 68-74

Divizionara A de baschet feminin CSM U Oradea s-a impus pe terenul grupării Naţional Iaşi, cu 74-68 (12-21, 18-14, 13-14, 31-19), obţinând cea de-a cincea victorie stagională. Elevele pregătite de antrenoarea Adriana Niculescu s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să se impună pe terenul unui adversar care a apelat la toate mijloacele pentru a câştiga, dar câteodată nici asta nu-i de ajuns.

Orădencele au început destul de slab primul sfert, astfel că ieşencele nu s-au lăsat prea mult invitate, preluând iniţiativa. Jucând într-o sală improprie, total inadecvată unui meci de prima ligă, beneficiind şi de un arbitraj mai mult decât obedient, gazdele s-au distanţat uşor pe tabelă, intrând la cabine cu un avantaj de cinci puncte. Situaţia s-a schimbat după reluare, orădencele devenind mai atente la finalizare, reuşind să bage mingea în coş aproape la fiecare atac, astfel că, pe un final viu disputat, în care şi arbitrii au lăsat părtinirea deoparte, echipa orădeană s-a impus meritat, după un sfert de repriză epuizant. Şi de această dată, cea mai eficace jucătoare a oaspetelor s-a dovedit Janelle Hughes, aceasta înscriind aproape jumătate din punctele formaţiei sale. Pentru echipa orădeană programul infernal continuă, mâine baschetbalistele de la CSM Universitatea disputând jocul din Liga Europei Centrale, pe terenul formaţiei Valosun Brno (Cehia), pentru ca sâmbătă, 6 decembrie, să joace în campionat, cu Municipal Târgovişte. Antrenoarea Adriana Niculescu le-a trimis în teren pe Gavra (2 puncte), Tămăşdan (2), Mesaros (6), Hughes (34), Müller (16), Ordean (6), Jones (8), Stoiedin.