Liderul seriei a II-a din liga secundă, Corona Braşov, şi ocupanta locului 2 din eşalonul patru, FC Hidişel, s-au confruntat ieri într-un meci amical pe terenul ultimei echipe. Conform aşteptărilor, braşovenii s-au impus cu 5-2, după ce în prima repriză au fost ţinuţi în şah de ambiţioasa grupare hidişelană.

În faţa unei formaţii solide, care a liniat două formule echilibrate în fiecare repriză, FC Hidişel şi-a depăşit condiţia în prima parte a meciului, pe care a încheiat-o la egalitate (1-1). Braşovenilor le-a trebuit o jumătate de oră să străpungă decisiv defensiva bihorenilor, care au avut şi momente de joc combinativ încheiate cu ocazii de a marca. Veteranul F. Stângă (30) l-a surprins pe Scurt de la 20 de metri (0-1), dar şi gazdele au arătat că ştiu să atace şi Ţepele (44) a egalat cu un şut la colţul lung din 12 metri (1-1). Plusul de valoare şi experienţă al braşovenilor a fost mai pregnant după pauză, când FC Hidişel nu a mai putut menţine ritmul din primele 45 de minute. Pastor (52) - cu un şut de la 30 de metri, Burlacu (55, 80), V. Munteanu (65) au făcut ca scorul să ia proporţii (5-1), pentru ca Sundas (85) să mai reducă diferenţa (5-2). "A fost un meci util cu o echipă care a dat o replică neaşteptat de bună, mai ales în prima repriză", a spus la final Daniel Bona, antrenorul principal al Coronei, formaţie cu mulţi foşti jucători de Liga I în componenţă.

FC Hidişel: Scurt - Crişan, Cozac, Ciuciu, Morar - Grosu, Pocian, Fărcuţa, Ţepele - Buştea, Dumiter. În repriza secundă au intrat Roman - Puie, Ungur, Chira, Sundas, P. Filip, Beudean, Keresztes.

Antrenor: Adrian Iova.

Corona: Dănălache - H. Popa, Forika, Avram, Marcăş - Leonte, F. Manea, F. Stângă, S. Marin - I. Coman, Chirciu. În partea a doua: Marc - Martac, Ştefan, Damian, Fizeşan - Burlacu, V. Munteanu, Dâlbea, Pastor - M. Ene, Marinescu.

Antrenor: Daniel Bona.

Mâine, FC Hidişel va întâlni într-un nou amical, pe Poiana Budureasa, pe terenul de la Ioaniş.