Au pierdut dramatic, în prelungiri - "U" TRCE Cluj-Napoca - CSM "U" 75-72
CSM Universitatea Oradea a reuşit o evoluţie bună în etapa a VI-a a Diviziei A la baschet feminin, în care a întâlnit, în deplasare, echipa "U" TCRE Cluj-Napoca. După un meci dramatic, în care CSM Universitatea s-a ridicat la valoarea adversarei sale, considerată favorita certă a acestui joc, echipa gazdă s-a impus, după două reprize de prelungiri, cu 75-72 (14-16, 15-6, 14-14, 11-18, 10-10, 11-8).
Chiar dacă aveau în faţă un adversar mult mai bine cotat, jucătoarele pregătite de Adriana Niculescu au început jocul curajos şi au reuşit să încheie primul "sfert" în avantaj, scor 16-14. Următoarele 10 minute, însă, au fost dominate de echipa gazdă, care a reuşit să revină la conducere şi să intre la pauza "mare" cu un avantaj de şapte puncte, scor 29-22. Această diferenţă avea să se menţină şi după al treilea "sfert" (43-36), dar în ultimele 10 minute ale timpului regulamentar, Hughes & Co. au "zburdat" pe teren, punând mari probleme gazdelor. Cu o evoluţie excelentă, CSM Universitatea Oradea a reuşit să trimită meciul în prelungiri, scorul final la finalul celor 40 de minute fiind 54-54. Trebuie remarcat că echipa oaspete a avut şi şansă, deoarece cu şase secunde înainte de final Bianca Vescan a ratat ambele aruncări libere de care a beneficiat. Formaţia orădeană putea termina jocul în avantaj după prima repriză de prelungiri, dar Agaraleva n-a fost de acord, ea reuşind două puncte, cu şase minute înainte de final, la scorul de 64-62 în favoarea oaspetelor.
Au urmat, aşadar, alte cinci minute suplimentare, în care jucătoarele din Cluj s-au dovedit mai inspirate, ele reuşind să câştige la final cu 75-72, dar după un meci în care oaspetele le-au obligat să transpire serios.
Coşgeterele echipei CSM Universitatea Oradea au fost americancele Janelle Hughes - 29 de puncte şi Maree Jones - 15. În tabăra gazdelor, cea mai eficace jucătoare a fost Orosz Andrea, fosta componentă a echipei orădene reuşind 20 de puncte, secondată de Nura Imanovic - 15 şi Marinela Agaraleva - 14.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.