Echipa de fotbal FC Bihor Oradea s-a calificat în playoff-ul Cupei României după ce s-a impus, marţi seara, la Cluj-Napoca, pe terenul formaţiei locale Viitorul, cu scorul de 2-0. Meciul a avut nevoie de prelungiri, pentru că la finele celor 90 de minute de joc scorul a fost egal, 0-0.


Cu o formulă mult schimbată faţă de primele două jocuri din campionat, orădenii au încercat să tranşeze partida în timpul regulamentar de joc, dar n-au reuşit, fiindcă au dat de o echipă care a stat bine în teren şi a ripostat, când a avut prilejul. În minutele de prelungiri însă, roş-albaştrii au izbutit să înscrie de două ori şi astfel să-şi apropie victoria şi, implicit, calificarea care îi duc în ultima fază înainte de grupe.

FC Bihor a avut prima ocazie, prin Răzvan Gunie, care a trimis un şut de pe dreapta, scos însă cu piciorul de portarul clujean. În minutul imediat următor, a fost rândul ca portarul orădean Edgar Cadar să se remarce, după un şut în diagonală, la colţul lung, scos în corner însă de tânărul portar roş-albastru, titularizat în premieră, cu acest prilej, la jocurile oficiale. Finalul primei reprize a fost controlat de formaţia orădeană care, în minutul 39, putea deschide scorul, însă Gunie, care scăpase iniţial singur cu portarul, a fost blocat de un adversar, în ultimă instanță.

Deşi, în mare parte, repriza a doua a fost controlată de echipa bihoreană, nu s-au consemnat prea multe ocazii de poartă. În minutul 65, fundaşul lateral dreapta Ionuţ Albu, titularizat şi el în premieră la jocurile oficiale, cu această ocazie, a avut o incursiune spectaculoasă, a intrat în careu, dar şutul său, din 8 metri, a fost scos în corner de portar.
Gazdele au avut cea mai mare ocazie a lor în minutul 76, când, în urma unei repuneri de la margine, mingea a ajuns la 16 metri, în poziţie centrală, dar şutul clujeanului a lovit bara.
 

Chiriţoiu şi Ban au adus golurile calificării

Andreas Chiriţoiu avea să deschidă scorul şi să îşi facă datoria de golgheter, în minutul 94, după ce a fost angajat la marginea careului. A driblat uşor în dreapta şi a şutat pe jos, la colţul lung, învingându-l pe portar. În minutul 103, Gelu Gitye a primit cel de-al doilea cartonaş galben, implicit şi pe cel roşu şi a fost eliminat. Văzându-se în superioritate numerică, gazdele au încercat să riposteze, dar nu au reuşit, fiindcă la pauza din prelungiri a intrat şi Ioan Filip, care a calmat jocul la centrul terenului, iar pe final orădenii au mai înscris o dată, prin Ionuţ Ban, cel care a fost servit de Andreas Chiriţoiu, scăpat singur cu portarul. Ban a trimis în plasă din centrul careului, iar jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 2-0 în favoarea formaţiei bihorene, care a obţinut o victorie muncită, dar meritată, şi care păşeşte astfel în turul playoff al Cupei României. „A fost un meci greu, pe o suprafață de joc dificilă, unde fiecare duel a contat. Calificarea este cea mai importantă", a declarat, la finalul partidei, Mădălin Popa, antrenorul secund al formaţiei bihorene. 


Viitorul Cluj: David Poptean – Călin Harfaş, Cristian Istrate, Bogdan Pop, Chiril Ţap – Cristian Szilaghy, Denis Calo, Marius Cobărzan – Daniel Ţăran, Alexandru Ghiţă şi Andrei Cubleşan. Antrenor: Bruno Guimaraes.

FC Bihor:Edgar Cadar – Ionuţ Albu (min. 79 Sebastian Cucu), Andrei Gal, Mihai Kereki, Dan Panait – Tudor Călin (min. 119 Lucas Ferche), Răzvan Gunie (min. 107 Ioan Filip) – Gelu Gitye (min. 103 eliminat), Asadbek Beglarkhanov (min. 46 Angelo Cocian), Luca Tincău (min. 57 Andreas Chiriţoiu) – Ioan Hora (min. 79 Ionuţ Ban). Antrenor: Erik Lincar.

Au arbitrat: Dragoş Pîrîu (Curtea de Argeş) - Nicuşor Marin (Suseni – Argeş) şi Mihai Marian Ionescu (Bradu - Argeş).