Atletism - Trei orădeni pe podium la CN de juniori I
Finala din acest an a Campionatului Național de Atletism pentru juniori I a avut loc, la finele săptămânii trecute, în Capitală cu participarea a 326 de atleți (126 la feminin, 200 la masculin); reprezentând 92 de cluburi din întreaga țară. Sportivii orădeni au avut clasări meritorii, reușind să câștige un titlu național, prin Bianca Lazăr Fazecaș și având alte două prezențe pe podium (Ligia Grozav şi Sergiu Perţe), ambele la săritura în înălțime, confirmând, încă o dată valorea școlii orădene de sărituri.
Performera delegației a fost Bianca Lazăr Fazecaș (CS Crișul Oradea, antrenor Livia Mehes) care a câștigat aurul la proba de aruncare a ciocanului cu un rezultat de 57,72 m, devansâd-o pe sora Biancăi Perie, Roxana (56,14 m). Campioana mondială la săritura în înălțime junioare II, Ligia Grozav (CSS LPS Bihorul Oradea, antrenori Mariana și Virigl Preda) a devenit vicecampioană națională la junioare I, fiind devansată cu 5 cm de câștigătoarea Alina Rotaru (Steaua București, 180 cm). În aceeași probă, dar la masculin, Sergiu Perțe (LPS Bihorul) a încheiat pe ultima treaptă a podiumului, trecând ștacheta înălțată la 194 cm, fiind devansat de Andrei Petre (Olimpia București, 205 cm) și Cristian Stanciu (CSM Călărași, 202 cm). Aproape de podium a fost Ionuț Benea (CS Crișul) care a terminat pe locul IV în proba de aruncare a ciocanului, reușind un rezultat de 50,87 m. În proba de 1500 m, Maria Andrei (CSS Mihai Viteazul Oradea, antrenor Alexandru Stohor) a încheiat pe locul șase cu rezultatul de 4:52.46, tot ea luând startul și la 800 de m, unde a termiant pe locul 14. În proba de lungime, Zahui Patrik (CN Mihai Eminescu Oradea, antrenor, Călin Indrie) a încehiat pe locul 11, cu 585 cm.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.