La cea de-a 12-a ediție a Crosului E-on Delibab din Hortobagy (lângă Debrecen) au luat startul peste o mie de concurenți din 8 țări. Atleta orădeană Simona Kadas a participat la proba de 7 km unde a reușit să se claseze pe locul al treilea.

Cursa a avut loc în Parcul Național Hortobagy, aceasta desfășurându-se pe câmpiile din jurul hergheliei al cărei hipodrom a reprezentat punctele de plecare și de sosire ale concursului. Pe lângă proba de 7 km au mai avut loc alte două întreceri, cea de 14 km și cea de 21 de km. Tot în cadrul acestui eveniment s-a desfășurat și o cursă de biciclete pe distanța de 41 de kilometri la care au participat pasionați ai acestui sport din întreaga Ungarie. Cele 8 țări care au avut concurenți în probele de alergare au fost Slovacia, Irlanda, Anglia, Slovenia, Cehia, Austria, România și Ungaria. Simona Kadas s-a arătat muțumită de rezultatul obținut, cu o singură mențiune, căldura excesivă de la ora startului. "A fost o cursă specială pentru mine, am alergat pe câmpiile rezervației, pe un teren foarte greu cu multe denivelări, prin iarbă, pe drumuri de țară și pe hipodrom. M-a bucurat faptul că am alergat și cu alte concurente din alte țări, iar rezultatul a fost cel așteptat de noi. Trebuie să menționez că startul s-a dat la ora 13.00 pe o căldură greu de suportat", a declarat atleta orădeană care a fost însoțită la competiție de soțul și antrenorul ei, Karcsi Kadas.