Astra Giurgiu a câştigat pe teren propriu cu 3-0 (1-0) împotriva formaţiei Slovan Liberec, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, toate reuşitele giurgiuvenilor fiind reuşite de atacantul Kehinde Fatai.

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat la finalul partidei cu Slovan Liberec, scor 3-0, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa, că speră ca în returul din Cehia să nu aibă loc nicio minune, aşa cum s-a întâmplat cu Dinamo în 2009. "Se spunea în presă de minunea de la Liberec. Sper să nu se întâmple nicio minune acolo. Calificarea nu este jucată, este clar că suntem favoriţi după acest scor, dar trebuie să fim foarte atenţi, să mergem acolo concentraţi pentru a marca goluri", a spus Isăilă.

Daniel Isăilă a afirmat că evoluţia echipei îi dă încredere pentru partidele viitoare. "Evoluţia de azi mă bucură foarte mult şi îmi dă încredere pentru ce avem de făcut pe viitor. Din păcate pentru noi, bucuria trebuie să fie de scurtă durată, pentru că ne aşteaptă un meci important în campionat. Aş fi absurd să spun că era scorul la care mă aşteptam, dar cred că am făcut un joc perfect din punct de vedere tactic, am citit foarte bine adversarul, am anticipat acest lucru şi cu atât mai bine e că am reuşit să înscriem multe goluri", a completat Isăilă.

Atacantul nigerian Kehinde Fatai a declarat, după ce a marcat trei goluri pentru Astra în partida cu Slovan Liberec, că îşi doreşte să evolueze pentru prima reprezentativă, dar că nu ştie dacă selecţionerului Victor Piţurcă i-a plăcut cum a jucat.

"Este o victorie foarte importantă pentru noi. La fel trebuie să mergem în retur cu aceeaşi stare, pentru că o să fie mai greu acolo. Îmi doresc să joc la echipa naţională a României. Nu ştiu dacă selecţionerului i-a plăcut cum am jucat, dar eu îmi doresc să joc pentru România. Pot să ajut echipa României, dar totul depinde de el. Imnul l-am învăţat de multă vreme", a spus Fatai.

Fatai a înscris în minutele 4, 74 şi 81.

Astra Giurgiu: Lung - Pliatsikas, Găman, Ben Youssef, Junior Morais - Yahaya, Laban - Enache (Rus '85), Budescu, De Amorim (Cristescu '87) - Fatai (Bukari '82).

Antrenor: Daniel Isăilă.

Slovan Liberec: Hrosso - Coufal, Karisik (Pimpara '65), Rajnoch, Fleisman - Sackey - Pavelka, Sural, Dubek, Delarge (Frydek '78) - Luckassen (Hamul'ak '71).

Antrenor: Samuel Slovak.

Meciul retur este programat în Cehia, la 7 august, de la ora 19.00.