Astăzi şi mâine, la Marghita - Cupa Good Dragon la karate shotokan
Ştrandul Termal din Marghita găzduieşte, astăzi şi mâine, un concurs interjudeţean de karate de karate shotokan organizat de CS Good Dragon din localitate cu sprijinul Direcţiei pentru Sport şi Tineret a judeţului Bihor.
Evenimentul încheie un stagiu de pregătire desfăşurat pe durata a patru zile, de luni până joi, care a fost organizat de clubul de karate din Marghita (preşedinte Takács Mihály, 3 dan), în colaborare cu Asociaţia Nord Amical Karate (preşedinte Viorel Duţă, 5 Dan, vicepreşedinte Gheorghe Pop, 3 Dan). Acest cantonament de pregătire a devenit deja o tradiţie pentru sportivii mai multor cluburi din Transilvania care în fiecare vară vin în municipiul de pe Barcău pentru a-şi încărca bateriile. La ediţia din acest an au participat karateka din Baia Mare, Şimleu Silvaniei, Târgu Lăpuş, Zalău, Tâşnad, Valea lui Mihai, Santăul Mic, respectiv Nyirabrany (Ungaria) care astăzi şi mâine îşi vor măsura forţele în cadrul a două întreceri, kata, respectiv kumite. Astăzi, de la ora 9.00, va avea loc concursul de kata, iar mâine, de la aceeaşi oră, cel de kumite. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu cupe, medalii şi diplome oferite de DJST Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.