Ultima festivitate de premiere de sport a anului 2012 va avea loc astăzi, de la ora 11.00, la cantina Liceului cu Program Sportiv Bihorul. Este vorba de tradiţionala gală a atletismului bihorean organizată de antrenorul Virgil Preda.

Cu această ocazie vor fi premiate atât vârfurile atletismului bihorean, cât şi tinerele speranţe locale ale sportului numărul unu în lume. De remarcat faptul că două cluburi bihorene (CS Universitar şi CS Crişul) au avut pe primul loc al topului anual câte o atletă, Cornelia Deiac, respectiv Dorin Körözsi, în timp ce Ligia Grozav s-a situat pe podium în clasamentul LPS Bihorul.