Arbitrul Ciprian Danşa, exclus definitiv din Liga I!
Preşedintele CCA Vasile Avram a declarat, ieri, că arbitrii Ciprian Danşa şi Marian Bordean nu vor mai activa niciodată în Liga I. Ambii au fost retrogradaţi în lotul pentru Liga a II-a pentru greşelile din etapa a XI-a, iar până la finalul anului vor conduce doar partide din Liga a IV-a sau a V-a.
"Au fost două cazuri identice, Bordean şi Danşa, care au fost amândoi promovaţi la excepţional de Ion Crăciunescu, apoi au fost retrogradaţi şi ulterior la excepţional de Aron Huzu. Cei doi au primit note foarte slabe din partea observatorilor şi supervizorilor şi pe baza acestor rapoarte şi a probelor video au fost retrogradaţi la Liga a II-a, nemaiavând niciodată dreptul să promoveze la Liga I. Ei au fost puşi la dispoziţia asociaţiilor judeţene şi până la finalul anului acesta vor avea dreptul să arbitreze doar la nivel judeţean. Din 2010 vor avea voie să fie delegaţi după concursuri la Liga a II-a şi a III-a. Dar niciodată nu vor mai arbitra la Liga I", a spus Avram, prezent la concursul de promovare a arbitrilor din lotul de Liga a IV-a în cel de Liga a III-a.
Ciprian Danşa (foto) a fost acuzat de conducerea clubului Dinamo că a viciat rezultatul partidei de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa din cadrul etapei a XI-a a Ligii I, scor 1-1. Conducerea grupării alb-roşii a solicitat, marţi, preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, printr-o scrisoare deschisă, excluderea lui Ciprian Danşa din arbitraj, motivând solicitarea prin neacordarea a două penaltiuri pentru echipa antrenată de Cornel Ţălnar. Unul în minutul 31, când Marius Alexe a fost tras de mână de Mădălin Ciucă şi altul în minutul 94, la faultul în careu al aceluiaşi Mădălin Ciucă asupra lui Andrei Cristea.
Arbitrul orădean a precizat că va continua să arbitreze şi după această sancţiune. "Am recunoscut că am greşit la acea fază din finalul meciul Dinamo-Gloria Bistriţa şi am spus că voi suporta consecinţele. De aceea, respect decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor. De arbitraj nu am cum să mă las, deoarece conduc meciuri din plăcere, nu pentru banii pe care îi iau din baremurile de arbitraj", a afirmat Danşa.
De asemenea, Marian Bordean a primit calificativ foarte slab din partea observatorului partidei Pandurii Târgu Jiu - Unirea Urziceni, pentru că în calitatea sa de arbitru de rezervă nu a luat nicio măsură în ceea ce priveşte comportamentul celor de pe băncile tehnice.
ORICINE POATE GRESI. MI SE PARE FOARTE ASPRA SANCTIUNEA. PE TUDOR LA STEAUA - CFR CU 2 PENALTYURI, CUM TREBUIA SA FIE , ASTA CA SA PRIVIM OBIECTIV. SI A FOST UN MECI MULT MAI IMPORTANT . POATE VA MAI GANDITI CONTESTATARILOR.
APROPO DE CHEREJI S-A LASAT DE ARBITRAJ PENTRU CA NU ISI LUA TESTELE . DACA IL CUNOSTI CAT E DE INALT ATAT E SI DE LAT ,,DESTEPTULE,,. FRATII DANSA SUNT CEI MAI AMBITIOSI ARBITRI .SI IN PLUS SUNT SI BAIETI DE CARACTER.
Este o chestiune normala pt ca nu este la prima abatere. Cu ate cuvinte cum poate da el un exemplu pt arbitrii din loturile inferioare ale judetului. Pe de alta parte mai face si pe invatatorul la sedintele arbitrilor din esaloanele inferioare (ciurucurilor) pt ca asa sunt considerati de catre vedetele din esaloanele superioare. De ce credeti caci calin Cheregi un tip serios si muncitor s-a retras din arbitraj? Va spun eu, Intrucit a vazut mizeria, si nu a a fost de acord sa i se calce caracterul, in timp ce d-nii Dansa promovau rapid cu viteza luminii. Mai avem si fete in divizia A care arbitreaza si care nu sunt in stare de a face fata la copii, promovate pe circumferinta fundului, probabil.
Dansa Ciprian ii un arbitru bun ...are perspective(nudegeaba a fost promovat... intradevar a gresit (nu a acordat o lovitura de pedeapsa in minutu 94)dar decizia comisiei de al retrograda definitv din lotul Ligii I mi se pare mult prea aspru.........