Arbitrul Aurelian Bogaciu, arestat pentru 29 de zile, în noaptea de 29 spre 30 aprilie, sub acuzaţia de luare de mită, a fost pus în libertate, a decis, joi, Curtea de Apel Piteşti, care a respins recursul făcut de procurori la decizia Tribunalului Argeş, de a nu-i prelungi mandatul de arestare.Magistraţii i-au impus arbitrului interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, acesta având, de asemenea, o serie de alte restricţii.

Astfel, arbitrul Aurelian Bogaciu trebuie să se prezinte la Poliţie conform programului de supraveghere întocmit de către anchetatori sau ori de câte ori este chemat şi îi este interzis să deţină, să folosească sau să poarte arme. Totodată, Bogaciu are interdicţia de a merge la sediile cluburilor sportive, la sediul Federaţiei Române de Fotbal şi al Comisiei Centrale de Arbitri.
Bogaciu este acuzat de către procurorii anticorupţie că a primit suma de 5.000 de dolari de la finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, pentru a favoriza echipa într-un meci disputat cu Universitatea Craiova, pe
2 octombrie 2008. De asemenea, în 19 noiembrie 2008, Bogaciu a acceptat şi beneficiat de oferta făcută de Liviu Făcăleaţă de a fi cazat, cu titlu gratuit, la un hotel din Piteşti, în condiţiile în care nu fusese delegat să arbitreze în acele zile vreun meci în municipiul Piteşti, în scopul favorizării echipei FC Argeş la meciurile următoarele din Liga I.
În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită. Luni, Tribunalul Argeş a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare, dar procurorii DNA au făcut recurs, iar o zi mai târziu Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, astfel că aceştia au rămas în arest pentru cel puţin 30 de zile.
Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv, în 23 aprilie, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită. Vinerea trecută, arbitrii Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost puşi în libertate sub control judiciar, în baza unei decizii a Curţii de Apel Piteşti. Luni, a fost eliberat Marcel Lică, după ce atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au decis să nu îi mai fie prelungit mandatul de arestare preventivă.