Arbitrii bihoreni au demonstrat luni la Bekescsaba că se descurcă şi cu mingea, nu numai cu fluierul sau fanionul. Selecţionata bihoreană a câştigat ediţia din Ungaria a Cupei Prietenia, competiţie tradiţională la care mai participă echipele cavalerilor din judeţele Arad, Timiş şi Bekes (Ungaria).

 

Victorii fără gol primit

Turneul a avut caracter amical, dar pe teren fiecare echipă s-a angrenat în dueluri fără menajamente pentru rezultate şi o clasare cât mai bună. Bihorenii au debutat contra unei echipe incomode, a arbitrilor din Arad, de care au dispus până la urmă cu 1-0, prin golul marcat de Cristian Gozman. Şi celălalt joc a fost tranşat tot la limită, de Bekescsaba, cu acelaşi scor. Finala cu echipa gazdă a fost una la discreţia selecţionatei Bihorului. Bine pregătiţi fizic, bihorenii n-au lăsat nicio şansă adversarului, impunându-se cu 4-0, graţie golurilor înscrise de Sergiu Mitra, Lakatos Janos 2 şi Raul Bălăiban. Tot cu o diferenţă de patru goluri s-a încheiat şi jocul pentru locurile 3-4, câştigat de Arad cu 5-1 în dauna vecinilor din Timiş.

Valer Durdeu, preşedintele CJA Bihor, a avut la dispoziţie pentru acest turneu un lot din care au făcut parte Orban Norbert, Lucian Buboi – portari; Andrei Bulzan, Daniel Leuca, Ianis Paşcalău, Tiberiu Chereji, Raul Bălăiban, Cosmin Andrei, Alexandru Bogdănel, Valentin Zah, Marius Matica, Lakatos Janos, Cristian Gozman, Alex Beleneşi Sergiu Mitra şi Daniel Leuca.

 

Daniel Leuca, debut în Liga a III-a

Acesta din urmă a avut la sfârşitul săptămânii trecute şi satisfacţia debutului la Liga a III-a. Inclus în programul „Cavalerii Viitorului 5”, Daniel a oficiat ca arbitru asistent 1 la jocul  din play-out-ul Seriei a 9-a, Viitorul Cluj – Industria Galda de Jos 2-0, având o prestaţie sigură. Arbitrul orădean va fi monitorizat în continuare în vederea promovării definitive în lotul eşalonului trei.

Alături de arbitrii bihoreni s-au mai aflat în Ungaria, Radu Bitea – preşedintele AJF Bihor, Florin Marian – responsabilul Ligii a IV-a, observatorii AJF Bihor, Cornel Pantea şi Octavian Birta, secretarul CJA Bihor, Nagy Alexandru, responsabil financiar CJA Bihor, Adrian Pop.

Următoarea ediţiei a Cupei Prietenia va avea loc pe 9 septembrie, la Timişoara.