Arbitrajele de la Cupa Mondială - Discuţii aprinse, dar fără scandaluri imense
Deciziile arbitrilor de la Cupa Mondială au suscitat discuţii aprinse, dar nu au existat scandaluri precum cel din 2010, de după meciul Germania - Anglia, iar introducerea tehnologiei pe linia porţii a fost apreciată la competiţia din Brazilia.
Polemică
Reprezentativa Braziliei s-a aflat în centrul celor mai aprinse discuţii despre arbitraj. Totul a început chiar la meciul de deschidere, cu un penalti acordat cu generozitate Braziliei de arbitrul japonez Yuichi Nishimura. "Arigato!" (Mulţumim) a titrat atunci ironic O Globo. Apoi a mai fost cazul accidentării lui Neymar. Brazilianul a suferit o fractură de vertebră după un fault al columbianului Zuniga. Brazilienii au fost furioşi deoarece Zuniga nu a primit cartonaş galben.
Fără scandal planetar
Turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia s-a încheiat fără un scandal planetar legat de arbitraj, precum cel din urmă cu patru ani, de la meciul din optimile de finală, dintre Germania şi Anglia. Când Germania conducea Anglia cu scorul de 2-1, Frank Lampard a şutat spre poartă, mingea a atins bara transversală şi a căzut în dincolo de linia porţii, în interior. Arbitrul uruguayan Jorge Larrionda nu a validat golul şi până la urmă Anglia a pierdut meciul cu 1-4. Imaginile televizate au prezentat situaţia şi s-a declanşat un scandal foarte mare.
Tehnologia: debut reuşit
Această dată va rămâne în istorie. La 15 iunie, la Porto Alegre, a fost validat pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale un gol datorită tehnologiei pe linia porţii. A fost un gol pentru Franţa, dar la care ca autor a fost creditat portarul naţionalei din Honduras, Noel Valladares (autogol). O altă inovaţie era mai puţin aşteptată, dar a fost un element interesant al turneului final: spray-ul folosit pentru marcarea pe teren a amplasării zidului la loviturile libere. Acum jucătorii rămân la distanţa regulamentară şi nu mai sunt cazuri de fotbalişti care nu respectă acea distanţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.