Aflată pe ultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale la handbal masculin, CSM Oradea a fost foarte aproape să producă surpriza etapei a XV-a. Evoluând la Târgu Jiu, în faţa formaţiei locale Energia Lignitul Pandurii, echipa pregătită de Sebastian Tudor a fost aproape să dea lovitura. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat şi în alte jocuri, tinerii handbalişti orădeni au cedat pe final. Deşi au condus la pauză cu 16-13, oaspeţii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi la finalul partidei, gorjenii impunându-se cu 32-27. Gazdele şi-au apropiat victoria în ultimele 10 minute ale partidei.

Încurajat de convocarea la Naţională pentru "dubla" cu Lituania, proaspătul internaţional de la CSM Oradea, Cântec, a tras echipa după el, iar CSM Oradea a evoluat foarte bine în prima parte a jocului, arătând că locul pe care-l ocupă în clasament nu este în concordanţă cu jocul prestat. Echipa moaspete a fost "vioara întâi" în prima parte a reprizei întâi, Energia Lignitul preluând conducerea pe tabelă şi distanţându-se la două goluri (11-9), în minutul 24. Au urmat patru minute excelente pentru CSM, care, după cinci goluri consecutive, au revenit la conducere pe tabelă, 11-14, în minutul 28. Diferenţa de trei goluri în favoarea oaspeţilor avea să se menţină şi la intrarea la vestiare, la pauză tabela arătând scorul Energia - CSM 13-16.
Pe fondul unei evoluţii excelente a portarului Rădulescu, echipa gorjeană a început excelent mitanul secund şi, după cinci minute, a preluat din nou conducerea, scor 17-16. CSM n-a depus "armele", a jucat din nou bine atât în apărare, cât şi în atac şi a dat mari emoţii taberei gorjene, care se gândea la un eşec "neanunţat". În ultimele 10 minute, însă, jucătorii orădeni au căzut, permiţându-le gazdelor să facă "legea" şi să se impună la finalul partidei cu 32-27.
Energia: Dragomir (8 intervenţii), Rădulescu (15 intervenţii) - portari, Florea 9 goluri, Păiuş 4, Apolzan 4, Vukas 4, Iacob 3, I. Mazilu 2, Enache 2, lieş 2, S. Giotoiu 1, Şandru 1, Motoi, Truică, Udriştoiu, Mărgineanu - jucători de câmp. Antrenor: Liviu Andrieş.
CSM Oradea: Leu (9 intervenţii), Gale - portari, Cântec 9, A. Farcaş 8, V. Mazilu 4, Amihăesi 3, Nemenco 2, Rouaua 1, Lela, Danifeld, Ferenţ, R. Farcaş - jucători de câmp. Antrenor: Sebastian Tudor.
Sebastian Tudor, antrenorul echipei orădene, a declarat la finalul partidei: "Aproape 80 la sută din acest meci a fost dominat de noi, am jucat foarte bine în defensivă, ne-am creat foarte multe ocazii de contraatac şi faza a doua, pe care le-am finalizat cu gol. Din păcate, pe finalul meciului, când Cântec a fost ţinut om la om, l-am introdus pe Daninfeld pe postul de inter dreapta, iar acesta a avut două ratări consecutive. Gazdele au profitat, au marcat şi au trecut în avantaj pe tabelă. Am ratat din nou mult în situaţii de unu la unu cu portarul advers, iar acest lucru ne-a costat. Oricum, avem nevoie de încredere şi sper să câştigăm meciul din etapa următoare cu Dinamo Braşov, pentru a ridica moralul acestor copii care în multe meciuri au condus minute bune, dar lipsa de experienţă i-a trădat pe final."
Celelalte rezultate consemnate în etapa a XV-a a Ligii Naţionale la handbal masculin:
CSM Satu Mare - Bucovina Suceava 37-34 (19-21)
"Poli" Timişoara - Ştiinţa Bacău 23-24 (11-16)
Minaur Baia Mare - UCM Caraş-Severin 22-23 (11-10)
HC Odorhei - CSM Bucureşti 34-28 (16-16)
"U" Cluj-Napoca - HCM Constanţa 21-26 (8-12)
Dinamo Braşov - Steaua Bucureşti 30-28 (14-15)
CLASAMENT
1. HC Odorhei 15 13 0 2 474-410 26
2. HCM Constanţa 15 12 1 2 504-421 25
3. UCM Caraş-Severin 15 12 1 2 469-408 25
4. Bucovina Suceava 15 10 0 5 474-425 20
5. Pandurii Tg. Jiu 15 10 0 5 459-440 20
6. Ştiinţa Bacău 15 9 0 6 413-407 18
7. CSM Satu Mare 15 8 1 6 469-458 17
8. "U" Cluj-Napoca 15 8 0 7 432-411 16
9. Dinamo Braşov 15 5 1 9 399-434 11
10. Minaur Baia Mare 15 4 1 10 390-449 9
11. Steaua Bucureşti 15 3 2 10 422-462 8
12. CSM Bucureşti 15 4 0 11 436-487 8
13. "Poli" Timişoara 15 3 0 12 401-445 6
14. CSM Oradea 15 0 1 14 407-502 1
Etapa a XVI-a (sâmbătă, 26 martie): Bucovina Suceava - Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, CSM Oradea - Dinamo Municipal Braşov, Steaua Bucureşti - "U" Cluj-Napoca, HCM Constanţa - HC Odorhei, CSM Bucureşti - HC Minaur Baia Mare, UCM HC Caraş-Severin - "Poli" Municipal Timişoara, Ştiinţa Municipal Bacău - CSM Satu Mare.