Antrenorul Robert Olah despre atletul Laviniu Chiş - „Privesc cu optimism şi încredere spre viitor”
Cel mai important atlet pe care Bihorul îl are în acest moment a încheiat excelent sezonul de vară cucerind titlul de campion naţional de tineret şi medalia de bronz la seniori în proba de 5.000 de metri. Robert Olah, antrenorul acestuia, s-a arătat mulţumit de performanţele sportivului său care recent a devenit şi campion balcanic de seniori în aceeaşi probă.
Toate aceste rezultate excelente au venit în contextul în care alergătorul suferise o accidentare în iarnă care i-a afectat programul de pregătire. „Pot să afirm că am terminat sezonul de vară cu rezultate mulțumitoare, chiar lăudabile. Am reuşit să ne confirmăm statutul de favorit la tineret, iar locul al treilea de la seniori, la vârsta lui, e o realizare importantă. Cum am mai spus în urmă cu puțin timp, accidentarea pe care a suferit-o în iarnă i-a dereglat complet programul de pregătire. Asta a fost, nu ne mai uităm în urmă. Privesc cu optimism și încredere spre viitor. La toamnă urmează sezonul de cros unde sperăm să participăm la Campionatul European care va avea loc la Tilburg. Pentru la anul ne propunem o clasare cât mai bună la Campionatul European de tineret, poate chiar o medalie, finala fiind un obiectiv precis. Sper să fie sănătos, să rămână la fel de muncitor și totodată să fie sprijinit pentru că într-adevăr merită. Nu e ușor, dar rezultatele confirmă că am lucrat bine în ultima perioadă”, a declarat Robert Olah, antrenorul lui Laviniu Chiş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.