Şaptesprezece dintre cei mai buni antrenori din Europa, reuniţi la un forum organizat de UEFA, joi, la sediul său de la Nyon, au aprobat experimentarea arbitrajului în cinci, în acest sezon, în Liga Campionilor, informează AFP.

 

"Semnele de întrebare în ceea ce priveşte arbitrajul privesc îmbunătăţirea cu ajutorul tehnologiei. Cred că preşedintele UEFA, Michel Platini, a avut o idee strălucită, propunând sistemul cu cinci arbitri", a declarat antrenorul echipei Liverpool, Roy Hodgson.

"Este mai bine să fie trei perechi de ochi decât una singură", a afirmat şi tehnicianul formaţiei Manchester United, Alex Ferguson. Directorul tehnic al UEFA, Andy Roxburgh, a declarat că antrenorii preferă "soluţia umană" decât tehnologia în arbitraj. În luna iulie, sub-comisia tehnică a International Board a acceptat ca sistemul arbitrajului în cinci să fie extins la Liga Campionilor, dar l-a respins pentru Euro-2012. UEFA, care a experimentat arbitrajul în cinci în sezonul 2009/2010 al Ligii Europa, va continua cu acest sistem atât în această competiţie cât şi în Liga Campionilor, în sezoanele 2010/2011 şi 2011/2012. La forumul de la Nyon s-a discutat şi despre regula potrivit căreia golul înscris în deplasare valorează dublu faţă de cel marcat acasă. UEFA intenţiona să modifice această regulă, dar cluburile nu s-au arătat încântate de o schimbare.