Orădeanul Paul Popovits jr. va antrena şi sezonul viitor în Ungaria. De data aceasta într-un eşalon superior, mai precis în liga secundă, la FC Szeged 2011.

Ultima oară la Cigand SE, cu care a încheiat Liga a III-a, pe locul 5, Popovits este "secundul" fostului internaţional maghiar Laszlo Klaus la gruparea din liga a doua şi "principal" la echipa secundă.

A şaptea în ultima ediţie de campionat, FC Szeged 2011 vizează promovarea în întrecerea ce va debuta la începutul lunii august. "Şi la Cigand se dorea acum promovarea, dar lotul era modest şi conducerea nu părea dispusă să aducă jucători mai buni. În aceste condiţii nu am dorit să mai continui colaborarea şi am acceptat oferta celor de la Szeged. Proiectul de aici este interesant şi pe lângă integrarea la primă echipă a jucătorilor care termină junioratul la Academie se doreşte şi accederea în prima ligă", a declarat Paul Popovits, care a început deja munca la noul club. Antrenorul de 39 de ani a mai pregătit în Ungaria pe FC Gyula Termal şi Cigand SE, iar în România a condus pe Vulturul Dobreşti, Crişul Sântandrei, Unirea Roşia şi Cetatea Biharia.