Antrenamente până în 20 decembrie
Fotbaliştii de la FC Bihor mai au de aşteptat până intră în vacanţă, chiar dacă turul Ligii a II-a s-a încheiat. Conducerea tehnică a decis ca antrenamentele să continue până în data de 20 decembrie.
În această perioadă, "roş-albaştrii" au programate şi trei jocuri de verificare. "Vom juca cu Beiuşul, Tileagdul şi cu Luceafărul. Avem un lot numeros şi, cu acest prilej, vreau să-i urmăresc şi pe jucătorii care i-am văzut mai puţin. Faptul că am decis să continuăm pregătirea încă trei săptămâni nu este o pedeapsă faţă de rezultatele din campionat. Trebuie să fie o plăcere pentru jucători să se antreneze, că doar de asta sunt plătiţi. Cine nu poate nu are de ce să mai rămână, mai ales că avem un obiectiv greu de îndeplinit", a afirmat consilierul tehnic Viorel Abrudan.
Primul meci, cu CF Bihorul Beiuş, va avea loc miercuri, 29 noiembrie, de la ora 11.00, pe terenul echipei de liga a III-a.
Între tur şi retur, orădenii nu-şi vor mai permite luxul de a se antrena în străinătate sau în alte staţiuni costisitoare din ţară. Cantonamentele sunt prevăzute pe plan local, la Băile Felix şi Stâna de Vale. "M-am pregătit în nenumărate rânduri acolo şi de fiecare dată am făcut-o cu succes. Cert e că jucătorii vor avea mult de alergat", a mai adăugat Abrudan, recunoscut drept un adept al regimului spartan de pregătire.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.