Turneul futures de la Iaşi inclus în Circuitul "Ţiriac Trophy" a fost câştigat de un tenismen orădean. Andrei Mlendea (23 ani), legitimat la Dinamo Braşov, a fost recompensat cu 1300 de dolari şi a primit 12 puncte ATP pentru succesul la concursul dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari. În finală, Mlendea (locul 591 ATP), favorit numărul 3, l-a învins pe localnicul Bogdan Leonte (548 ATP), după trei seturi foarte disputate. L-a câştigat pe primul (6-4), l-a pierdut pe următorul (5-7) şi s-a impus în ultimul, la tie-break, (7-6/6). Şi în penultimul act, Andrei Mlendea (foto) a avut parte de un meci echilibrat, contra lui Adrian Gavrilă (favorit 4), de care a dispus cu 7-6 (4), 6-4. Tenismenul orădean a fost aproape de victorie şi în proba de dublu, în care a făcut pereche tocmai cu învinsul său din finală, dar a trebuit să se mulţumească cu poziţia secundă. Acesta a fost al 14 turneu din acest an programat în Circuitul Ţiriac Trophy. Un asemenea concurs va avea loc, după o întrerupere de trei ani, şi la Oradea, pe terenurile bazei sportive Sănătatea, începând cu 18 august.