La conferinţa de presă de la finalul jocului CSM Oradea - SCM "U" Craiova (scor, 92-79), Andelko Mandic, fostul căpitan al echipei orădene şi actualul tehnician al oltenilor, a mulţumit publicului prezent la Arena "Antonio Alexe" pentru primirea pe care i-au făcut-o. Mandic a felicitat echipa la care a evoluat până în vara anului trecut şi s-a declarat mulţumit de jocul prestat de elevii săi. Antrenorul orădenilor, Cristian Achim, a ţinut să precizeze că a abordat jocul foarte serios, dar nu a reuşit să-şi mobilizeze jucătorii aşa cum şi-a dorit.

Andjelko Mandic a declarat că recuperările orădenilor  au contat foarte mult în rezultatul final al partidei. "Cele două echipe au oferit un joc frumos. Felicit echipa orădeană pentru jocul prestat şi pentru rezultatele obţinute în acest campionat. Am jucat bine din punct de vedere ofensiv, dar la recuperări adversarii ne-au dominat. Din acest punct de vedere, la noi s-a resimţit absenţa lui Orbeanu". În ceea ce priveşte primul său sezon în baschetul masculin românesc în calitate de antrenor şi viitorul său pe banca Craiovei, Mandic a ţinut să menţioneze: "Pentru echipa din Craiova, acest sezon a fost mai bun decât precedentele. În ceea ce priveşte aportul meu în calitate de antrenor, nu sunt în măsură să mă evaluez. Asta e treaba altora să o facă. Eu sunt mulţumit de activitatea mea. Sigur am făcut greşeli, dar mă aflu la început şi cred că din greşeli se poate învăţa. Este prea devreme să vorbesc dacă voi continua sau nu pe banca echipei din Craiova, dar eu mi-aş dori acest lucru. Craiova este finanţată doar de către municipalitate, iar clubul are cinci secţii, baschet şi volei, masculin şi feminin şi handbal feminin. Banii se împart între acestea, aşa că nu este uşor pentru a putea face performanţă. Dar faptul că, în sezonul viitor, partidele echipelor craiovene se vor disputa în noua Sală Polivalentă, care are 4.000 de locuri, este un semn pozitiv pentru ceea ce încearcă să facă cei de la Craiova." Antrenorul Cristian Achim a recunoscut că se teme de jocurile cu echipele care nu mai au nimic de pierdut şi care beneficiază de serviciile unor jucători care pot face diferenţa prin calităţile lor individuale. "Vă asigur că eu personal am tratat meciul foarte serios, dar se pare că nu am reuşit să fac mobilizarea pe care mi-o doream în rândul jucătorilor. Am mai spus-o şi cul alte ocazii, îmi este foarte frică de meciurile împotriva echipelor care nu au nimic de pierdut şi care au în componenţă jucători care pot să facă diferenţa, prin aruncări de la distanţă sau prin acţiuni individuale. Gennie, Tomic, Seals, Ross sau Dawson, au demonstrat în această seară că fac parte din respectiva categorie".