La Uileacu de Beiuş, pe un teren acoperit cu o mantie de zăpădă, cele două grupări din Liga a IV-a au susţinut un meci amical, ce s-a dovedit a fi util ambelor formaţii.

 Budurenii au atacat încă din startul partidei şi Junc (13) a deschis scorul, în urma unei faze prelungite de atac. Şteienii au ripostat şi au egalat după insistenţa lui Boldor (22).  Chiar dacă s-a înscris doar un singur gol, partea a doua a fost mult mai animată,  jucându-se pe contre, pe un teren care a pus destule probleme de echilibru jucătorilor. Oraş (53) a reuşit un lob de efect, gol decisiv într-un debut de repriză din nou favorabil budurenilor. Finalul a aparţinut şteienilor, dar Chebeleu (74 şi 88) şi Cr. Pele (84) nu au putut să-l învingă pe Iftimovici.  Printre cei 28 de spectatori s-a regăsit, ca de obicei de altfel la toate meciurile budurenilor, Radu Olea, primarul comunei Budureasa, precum şi avocatul Vasile Popa, un microbist nelipsit de la nici un meci ce se desfăşoară în Depresiunea Beiuşului, şi nu numai. Budurenii au dedicat victoria preşedintelui lor, Ioan ''Niţu'' Făşie, care sâmbătă a împlinit 44 de ani, după meci acesta făcând cinste ambelor echipe cu câte o ladă de bere.

CSO: Cionca - D. Dumuţa, Lazea, Luca, Taichiş, Bercea, Boldor, B. Dumuţa, Popa, Chebeleu, Raţ. Au mai evoluat: Ilcău, Fofiu, Manea, Cristian Pele, Daniel Pele, Mihuţa, Dragoş Pele. Antrenor : Voicu Popa.

Poiana: Gaboraş - Pele, R. Bogdan, Sabău, Ienciu, Junc, Ştefan, Oraş, Negrita, Toma, Lazea. Au mai jucat: Iftimovici, L. Bogdan, Bocoiu, Fila, Tamaş. Antrenor: Sandu Balaj.