"Amical" Steaua - Modena
Echipa Steaua Bucureşti va susţine ultimul meci amical înaintea începerii campionatului, vineri, de la ora 20.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în compania formaţiei italiene de primă ligă Modena FC. Gruparea italiană este antrenată de Alberto Malesani şi a reuşit, anul trecut, a cincea promovare în Serie A, unde a adunat 12 participări.
Partida, condusă de o brigadă de arbitri români, va fi transmisă pe postul Antena 1, intrarea spectatorilor urmând să fie liberă, cu excepţia locurilor de la loje.
"Preconizatul spectacol de prezentare a lotului grupării ?roş-albastre?, care ar fi trebuit să se desfăşoare la finalul întâlnirii, nu va mai avea loc din cauza dificultăţilor tehnice întâmpinate în construirea scenei", a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Lăscuţ, reprezentant al departamentului de marketing al FC Steaua.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.